Străjerii palatelor orădene incluse într-un circuit special

de |

Străjerii palatelor orădene incluse într-un circuit special

 

Porțile palatelor orădene atrag privirea trecătorilor datorită măiestriei cu care au realizate și decorate. Aceste elemente, realizate în stil secession și care au ca și motive florale, simboluri fantastice, păsări și forme geometrice, urmează să fie incluse într-un circuit turistic special.

Asemenea unor străjeri, porțile palatelor din Oradea reușesc să atragă atenția datorită frumuseții lor. Porțile păzesc secrete și frumuseți care au fost gândite și realizate acum un veac de meșterii vremurilor, ele completând întregul ansamblu arhitectural. Natura a reprezentat sursa de inspirație pentru aceste elemente de decor al porților, cele mai spectaculoase fiind ale Palatului Vulturul Negru, Hotel Parc și Palatul Fuchsl.

Porțile palatului simbol al urbei este singura restaurată în prezent, iar elementele folosite sunt de inspirație florală care își are rădăcina în arta tradițională populară transilvăneană. Cum Palatul Fuchsl este prima clădire construită în stil secession din Oradea, poarta acestuia are ca și motiv principal vița de vie, cei doi frați fiind negustori de vin. Poarta Hotelului Parc a fost realizată în stilul coup de fouet, stil care se regăsește la Burxelles și în partea de nord-vest a Europei.

Aceste porți nu putea fi trecute cu vedere, motiv pentru care specialiștii și studenții Facultății de Artă din Oradea au demarat un proiect în care acestea să fie incluse într-un circuit turistic special, proiect care va fi definitivat până în 2019.

 

Sursa: ww.digi24.ro

Articol realizat de: Sebastian Ferchi

Fotografie reprezentativă: instagram.com/gabikagabyka/