de |

Dragi orădeni, fiți pe fază căci în curând, mai exact în data de 21 ianuarie, va concerta trupa Sky Swallows Challenger.

Așadar, dacă tot vom avea ocazia de a-i (re)asculta, vă propunem un interviu oferit de trupa Sky Swallows Challenger

sky_swallows_challenger_nor_concert_urban_place_2

Mai întâi Halat Alb (din 2006), pe urmă Sky Swallows Challenger (din 2009 până în prezent). Radu Lazin a menționat într-un interviu oferit celor de la www.sighet-online.ro că cel de-al doilea nume vi l-ați ales pentru că ați început să cântați în limba engleză, astfel v-ați adresat unui public mai larg, motiv pentru care v-ați schimbat și numele. De unde a venit această combinație dintre numele navei spațiale americane Challenger și Sky Swallows?

Răspunsul la această întrebare a fost în mare parte același de fiecare dată: dorim să interpreteze toată lumea în felul său. Într-un fel, fiecare dintre noi este un „Challenger”, iar tot ceea ce facem împreună sau individual este o bătălie purtată cu diferite obstacole ce pot apărea în viață, cu gândul la faptul că ea este finită și că suntem datori nouă înșine să o trăim cât de intens posibil.

Conform descrierii trupei Sky Swallows Challenger de pe pagina voastră de facebook, aveți gusturi diferite în ceea ce privește preferințele muzicale. Cum reușiți să vă armonizați și să colaborați pentru a cădea „de comun acord”?

Într-adevăr, având viziuni diferite asupra muzicii este puțin mai complicat să compunem. Dar în același timp, dacă nu ar necesita efort poate nu ar fi destul de satisfăcătoare muzica pentru noi înșine… Diferențele noastre sunt cele care de fapt ne ajută în evoluția trupei. Pe scurt: chiar și cea mai mică parte este filtrată de către toți, poate chiar îmbunătățită.

sky_swallows_challenger_nor_concert_urban_place_6

Schimbul de energie dintre public și cei de pe scenă este o trăire reală pe care mai toți artișii au resimțit-o, dar și cei prezezenți la manifestările artistice. Care credeți că este elementul cheie care lasă ca energiile să se combine armonios și, metaforic vorbind, să danseze pe ritmurile date de muzicieni (în acest caz)?

Rețeta este simplă. Momentul în care începi să faci diferența dintre „a te prezenta” și „a fi prezent” la un eveniment (în cazul nostru un concert cu muzică rock) te schimbă, înăuntru și în afară. Trebuie să îți acorzi o șansă ție, personal, să trăiești acele momente într-un mod plăcut, fie că ești artist sau spectator.

Veți concerta la Oradea în curând, mai exact în 21 ianuarie. Cum vedeți această experiență?

Publicul orădean este foarte primitor și energic, la fel ca orașul lor captivant de frumos. Sperăm să fie o experiență memorabilă pentru ambele părți.

Unde vedeți muzica underground din prezent și ce fel de evoluție/involuție ați observat de-a lungul timpului când vine vorba de aceasta?

Undergroundul este partea sinceră, necenzurată a industriei muzicale. Față de acum 10 ani calitatea muzicii a crescut substanțial, atât din punct de vedere artistic, cât și tehnic. Nici un show nu este regizat cu scopul de a vinde cât mai mult. Poate fi numită chiar partea întunecată a scenei muzicii live.

De asemenea, dacă ar fi să faceți o paralelă între felul în care cântați și transmiteți muzică acum și felul în care o făceați la început, ce diferențe mari ați menționa?

La început, era o componență foarte diferită și mult mai simplă: tobe, bass și chitară/voce. De-a lungul anilor, câțiva membri s-au schimbat și adăugat ajungând la formula finală de cinci, cu două chitare extra. Muzica noastră a ajuns să fie mai matură și mai cizelată, ne place să experimentăm, fiecare piesă nouă compusă este o provocare de a crea ceva mai bun și diferit.

sky_swallows_challenger_nor_concert_urban_place_7

Cum reușiți să îmbinați muzica cu viața personală, profesională…? Reușiți să menționeți echilibrul dorit?

Acest aspect este probabil cel mai mare sacrificiu făcut de către artiști. Este dificil să lipsești în weekend de acasă de multe ori. Dar cu puțină înțelegere și din partea partenerilor și o organizare bine gândită la locurile de muncă se poate rezolva.

Ce i-ați transmite unei trupei proaspăt intrată în lumea muzicii undeground, dacă v-ar cere un îndemn?

Este important să repeți foarte mult și în cazul în care nu ai experiență în a cânta live, să asculți de sfaturile sunetiștilor, tehnicilor și a artiștilor pricepuți.

PS: În curând vom lansa și primul nostru videoclip. Data lansării se va anunța pe pagina noastră de Facebook. Ne vedem Sâmbăta, 21 Ianuarie, cheers!

sky_swallows_challenger_nor_concert_urban_place_1

Nu uitați! Cu trupa Sky Swallows Challenger ne vedem sâmbătă, 21 ianuarie, la ora 20:00 în Urban Place. În deschidere va concerta trupa NOR. Vezi mai multe informații despre acest concert apăsând AICIPrețul unui bilet este de 10 lei dacă este cumpărat în avans, iar 15 lei dacă este cumpărat înainte de începere concertului, în 21 ianuarie.

Pe curând! 🙂