de |

[adsanity_group num_ads=1 num_columns=1 group_ids=3818 /]

În data de 2 aprilie 2017, duminică, Scripcarul pe acoperiș revine la Teatrul Regina Maria.

Îndrăgitul spectacol, Scripcarul pe acoperiș, se va juca în cea de-a doua zi a lunii aprilie, începând cu ora 19:00, după o „absență” de doi ani. Musicalul clasic lui Joseph Stein, după povestirile lui Sholom Alecheim, în regia lui Korcsmáros György, a fost jucat pentru prima dată pe scena newyorkeză, în 1964. Acesta a obținut nouă premii Tony și „a deţinut timp de 10 ani titlul de primul musical din istoria teatrului care a depăşit peste 3.000 de reprezentaţii. De asemenea, popularitatea de care se bucură se datorează şi ecranizării operei, care a câştigat trei premii Oscar”.

Premiera spectacolului din Oradea a avut loc în 2011. Acest moment a declanșat un succes răsunător cu „o distribuţie plurivalentă, decoruri impunătoare, coregrafie complexă, orchestră live şi costume autentice”.

„În 2012, spectacolul a fost recompensat cu două nominalizări la Gala Premiilor UNITER – Ioana Dragoş Gajdo (rolul Golde) pentru cea mai bună actriţă în rol secundar şi Vioara Bara pentru cea mai bună scenografie. Richard Balint (Tevye) a primit premiul special al juriului la Festivalul „Atelier” în 2012, alături de nominalizarea pentru cel mai bun actor în rol principal, iar András Loránd a primit premiul pentru cea mai bună coregrafie”.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.

VEZI ÎNTREGUL COMUNICAT DE PRESĂ APĂSÂND AICI

[adsanity_group num_ads=1 num_columns=1 group_ids=337 /]