Șanțul Cetății Oradea – legende și importanță
Cetatea Oradea a fost, timp de mai multe decenii, un bastion de apărare împotriva invadatorilor tătare și otomane. Cu toate acestea, ea a căzut pradă puterii otomane care amenința întreaga Europă, dar și așa, cei care se aflau la conducerea ei au reușit să reconstruiască și să îmbunătățească atât sistemul de apărare cât și stilul de viață a cetății.
Alături de zidurile cetății, șanțul Cetății Oradea a jucat un rol important în sistemul de apărare a fortificației de pe malul Crișului Repede. Legendele și însemnările istorice vorbesc, atât despre tentative, cât și despre reușite de cucerire a cetății orădene, multe dintre acestea datorându-se unor elemente care nu țin de numărul oștirii sau capacității strategice a comandantului acesteia. O primă legendă vorbește de cucerirea cetății în jurul anului 1241, an în care invazia tătară ajunge în zona Crișurilor, devastând totul în urma lor. Cum în acea perioadă Cetatea Oradea avea cu totul altă structură și altă formă, ea fiind formată dintr-un val de pământ cu palisade, câteva ziduri din piatră și câteva tunuri poziționate doar în anumite locuri gândite strategic, ea reprezenta totuși o fortăreață greu de cucerit. Călăreții arcași tătari care au fost primii ajunși pe meleagurile orădene, nu au reușit să producă pagube serioase. Văzând asta, au abandonat acțiunea de cucerire și și-au continuat drumul, timp în care apărătorii cetății au coborât podul și au sărbătorit victoria până târziu în noapte. Amețiți de bere și vin, aceștia nu au reușit să se mai apare atunci când mica oaste tătară s-a întors, reușind să cucerească și să incendieze cetatea orădeană. Această tragedie a dus la începerea lucrărilor de modernizare și întărire a sistemului defensiv al cetății.
Cum întreaga Europă trăia sub amenințarea otomană, Oradea a fost ocolită o perioadă. Prima tentativă de cucerire a fost însă repede respinsă datorită șanțurilor de apărare. Cum șanțul era alimentat de pârâul Peța care aduce apă termală, apa șanțului nu îngheța iarna, fapt care a dejucat planurile sultanului. În anul 1660, o armată care număra 45000 de oșteni a început asedierea cetății. Cum lucrările de modernizare a zidurilor a atras după sine și modificarea șanțului de apărare, dimensiunile acestuia ajungând la valori impresionante. Evlia Celebi scria: „Șanțurile cetății au o lățime de o sută douăzeci de pași. Fiind pline cu apa râului Crişul Repede, seamănă cu o mare și au o adâncime de patruzeci și șapte de arşini , încât cu galerele pot merge și umbla pe ele. În mijlocul șanțurilor atât de mari și pline cu apă mai există un șanț îngust, care înconjoară cetatea, având o adâncime de șaptesprezece arşini. Apa din acest șanț este de sine stătătoare; chiar dacă apa celor două șanțuri se va tăia de la Criş, totuși apa din șanțul cel mic, de la mijloc, va continua să rămână. În acest șanț se află multe specii de viețuitoare de apă”. Asediul a durat 45 de zile, iar cucerirea cetății a fost posibilă datorită unei trădări. Legenda vorbește despre o femeie a cărui băiat a căzut pradă trupelor tătare, trupe care luptau alături de otomani, iar în schimbul eliberării acestuia, ea a divulgat secretul secării acestor șanțuri, oferindu-le informații despre sistemul de scurgere a șanțului, astfel odată secat, trupele invadatoare au dinamitat două dintre cele cinci bastioane, reușind să pătrunde în cetate. Mai există o variantă a poveștii în care se vorbește despre cei doi copii ai morarului care au căzut în mâinile invadatorilor, iar mama lor, îndurerată fiind, a negociat cu otomanii eliberarea lor în schimbul informațiilor privind modalitatea de golire a șanțului.
În prezent, șanțul cetății a fost transformat în parc, dimensiunile de odinioară fiind vizibil reduse. De menționat este faptul că astfel de canale existau nu doar în jurul cetății, ci și în zona subcetate, actuala Piața 1 Decembrie. Dacă cel din jurul cetății avea rol de apărare, cel din zona numită Subcetate, avea și un rol utilitar, pe aceste canale ajungând cei care transportau sarea și alte bunuri pentru negoț.
Sursa: oradea.travel
Articol realizat de: Sebastian Ferchi
