Reabilitarea punctelor termice din Oradea va fi completă până la finalul anului 2016.
Sistemul secundar de distribuție a energiei termice va fi reabilitat din cauza faptului că reţelele de distribuţie sunt vechi şi prezintă un grad ridicat de uzură. Drept urmare, se observă pierderi mari de agent termic secundar.
„Pe baza proiectelor tehnice relizate pentru modernizarea punctelor termice 111, 113, 116, în anul 2013 Electrocentrale Oradea SA a achiziţionat 2560 ml de conductă PEX în vederea realizării recirculării apei calde. În 2013, Termoficare Oradea a cesionat de la Electrocentrale Oradea SA contractul de furnizare PEX.
Pentru continuarea lucrărilor, în anul 2016 au fost reactualizate proiectele tehnice conform HG 28 şi, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare, vor începe lucrările de execuţie. Data estimată pentru finalizarea proiectului este 30 decembrie 2016” – sursă text AICI.
Odată cu finalizarea lucrărilor, 83 de scări de bloc și aproximativ 4300 de locatori vor beneficia de un sistem bun de recirculare a apei caldă:
- PT 111: Recircularea va fi montată şi pusă în funcţiune la un număr de 21 scări;
- PT 113: Recircularea va fi montată şi pusă în funcţiune pentru un număr de 25 blocuri;
- PT 116: Recircularea va fi montată şi pusă în funcţiune pentru toate blocurile arondate la acest punct termic (37 blocuri).
După ce acest proiect va fi îndeplinit, alte 51 de puncte termice vor fi reabilitate prin intermediul proiectului „Reabilitarea sistemului secundar de distribuţie energie termică în Municipiul Oradea”.
Sursă foto AICI.