Povești despre Padiș spuse la foc

de |

Asociația Compas pentru dezvoltarea societății civile bihorene, împreună cu Administrația Parcului Natural Apuseni, lansează o colecție online de povești spuse la foc la care invită iubitorii Padișului să contribuie cu povești, fotografii și video-uri din Padiș.

Prin intermediul platformei se dorește continuarea eforturileor începute prin PadișFest: de a aduna laolaltă comunitatea de iubitori ai Padișului, de la turiști montani și speologi la membrii ai comunităților locale. Ideea platformei Povești spuse la foc urmărește ideea că putem înțelege mai bine legătura pe care ceilalți o au cu locul acesta citindu-le poveștile. Un turist cunoaște Padișul pe dinafară, iar el ne poate spune aventuri de pe trasee. Un speolog cunoaște Padișul pe dinăuntru, iar el are acces la o lume subterană importantă pentru protejarea zonei, dar pe care noi ceilalți nu o cunoaștem. Un biolog știe mai multe despre speciile din zonă și motivul pentru care sunt ele protejate. Un ONGist ne poate povesti despre eforturile de a menține Padișul curat și neafectat de impactul existent în mediu. Și bineînțeles, un membru al comunității locale ne poate spune despre cum este să trăiești într-o zonă atât de frumoasă.

Acțiunea are ca scop continuarea campaniei „Împreună pentru turism responsabil”, începută la PadișFest. A fi un turist într-o arie protejată înseamnă a cunoaște nu doar bogățiile acesteia, dar a fi responabil și față de tot ceea ce e important pentru ceilalți iubitori ai zonei și a învăța să protejăm împreună bogăția naturală și culturală deosebită a Parcului Natural Apuseni.

Platforma online poate fi găsită pe website-ul padisfest.ro, la secțiunea Povești spuse la foc. Suportul IT a fost realizat de un tânăr licean voluntar, Răzvan David. Platforma de anul acesta continuă inițiativa de anul trecut prin intermediul căreia iubitorii Padișului au putut încărca pe o hartă a Parcului Natural Apuseni zeci de fotografii.

La începutul lunii septembrie câteva dintre contribuțiile colecției vor fi alese pentru a fi tipărite, iar o serie de postere din colecție vor fi donate școlilor din comunitățile locale din jurul Parcului Natural Apuseni. Astfel, se urmărește conștientizarea copiilor din comunități cu privire la importanța bogățiilor naturale și culturale din zona în care trăiesc. Se dorește, de asemenea, întărirea punților de legătură între iubitorii muntelui și comunitatea locală.

Pentru a trimite povești, fotografii și video-uri pentru colecția online Povești spuse la foc doritorii sunt invitați să le trimită pe email la [email protected] sau să organizatorii direct pe pagina de facebook PadisFest. De notat este că doar contribuțiile primite până pe 5 septembrie vor putea fi tipărite, iar restul vor face parte din colecția online.

Platforma este realizată prin proiectul „Zilele Parcului Natural Apuseni’’, coordonat de Asociația Compas în parteneriat cu RNP – Romsilva Administraţia Parcului Natural Apuseni R.A. Proiectul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România prin Programul Spații Verzi, componenta Arii Naturale Protejate şi are o valoare totală de 28.190 lei. Contribuţia finanţatorului este în valoare de 19.790 lei, iar cea a Asociației Compas este de 8.400 lei, în valorificarea muncii voluntare depusă de voluntari.

Fotografie realizată de Izabela Geambașu