În cadrul conferinței de presă din data de 2 noiembrie, susținută de viceprimarul Florin Birta, s-a anunțat faptul că se va amenaja un nou acces la Complexul Termal Nymphaea, suplimentându-se astfel locurile de parcare la aquapark, precum şi faptul că se va amenaja trotuarul de pe strada Republicii, pe tronsonul cuprins între străzile Dunării şi Braşovului.
„În cadrul acestui proiect se va muta axul străzii Codrilor mai înspre calea ferată. Totodată se va amenaja un sens giratoriu la intersecţia dintre Aleea Ştrandului, str. Codrilor, str. Olteniei şi Piatra Craiului şi tot acolo va fi amenajată o nouă intrare la aquapark. Astfel, gardul existent la Bazinul Olimpic va fi demontat şi mutat la limita Bazinului Olimpic şi toată acea curte va fi transformată în locuri de parcare. Aceste locuri de parcare vor putea deservi atât Bazinul Olimpic, cât şi aquaparkul. În final, se vor crea circa 112 locuri de parcare noi. Noi ne dorim ca până la data de 1 mai 2017, când va începe oficial sezonul estival, să finalizăm aceste lucrări pentru a asigura cât mai multe locuri de parcare celor care doresc să viziteze aquaparkul. În acest moment, prin reabilitarea sistemului de termoficare a fost îngropată acea magistrală care trecea din Parcul Brătianu până lângă Ştrandul Dinamo, iar acum se coboară reţeaua supraterană şi se demontează stâlpii de beton care susţineau reţeaua, pentru a putea demara lucrarea la acest obiectiv. În final, aici vor fi în total 389 de locuri de parcare”, viceprimarul Florin Birta – sursă text AICI.
Lucrările vor fi executate de către firmele Gauss Topo S.R.L., Abed Nego Com S.R.L. și Ritmoteh S.R.L. Această investiţie va fi plătită din bugetul local, lucrarea urmând să înceapă în această săptămână.
De asemenea, amenajarea trotuarului dintre Corso și magazinul Crișul va fi realizată de către firmele Gavella Com S.R.L. Porfido Ed Arte Consorzio Stabile, Edilrumconstruct și Ritmoteh S.R.L. Durata de execuție a acestui proiect se va întinde pe o perioadă de patru luni atât proiectarea, cât și execuția. Astfel se va lărgi trotuarul dinstre strada Brașovului până în dreptul străzii Gh. Dima cu aproximativ 2,5 m, iar strada Gh. Dima până la Republicii va fi pavată pe toată porţiunea.
„Încercăm astfel să amenajăm un centru mai prietenos cu pietonii, în urma acestui proiect trotuarul va avea o lăţime de circa 10 m. La intersecţia dintre strada Republicii şi strada Dunării va fi realizată o trecere de pietoni denivelată. După cum se ştie, locurile de parcare de pe partea dreaptă au fost deja desfiinţate, urmând ca de la strada Dunării până pe Republicii pietonal să fie desfiinţate de asemenea toate locurile de parcare. Aici va exista doar un sens de intrare cu maşina pentru a avea acces la parcarea supraterană”, viceprimarul Florin Birta – sursă text AICI.
Fotografie realizată de Ștefania Curila.