Pe bicicletă, pentru educaţie, la Qubiz Bike Ride 2018

de |

Pe bicicletă, pentru educaţie, la Qubiz Bike Ride 2018

Qubiz, în parteneriat cu Asociaţia Woodfellas, a dat startul înscrierilor pentru concursul de ciclism Qubiz Bike Ride 2018. Acesta va avea loc sâmbătă, 16 iunie în zona Ştrandul cu Valuri – 1 Mai.

Cu trei trasee diferite, Qubiz Bike Ride e deschis bicicliştilor de orice vârstă şi orice nivel de experienţă. Traseul Race – 28km se adresează celor experimentaţi, iar Open – 14km este pentru cei care preferă un ritm mai lejer. La cel de-al treilea traseu, Cursa Familiei, se pot înscrie copii însoţiţi de un aparţinător (părinte, mătuşă etc).

Mai multe detalii despre trasee şi premiile pentru fiecare categorie sunt disponibile pe site-ul evenimentului, https://qubizbikeride.ro/.

Marcel Anghel, CEO-ul Qubiz, precizează: “La prima ediţie de Qubiz Bike Ride am văzut, încă o dată, că mersul cu bicicleta e unul din cele mai faine şi mai uşoare moduri de a-i aduce pe oameni împreună. Ne-am simţit foarte bine cu toţii, atât organizatori cât şi participanţi, şi astfel, am decis să continuăm aceasta iniţiativă. Mai mult, fiindcă anul acesta sărbătorim 10 ani de Qubiz, vrem să marcăm aniversarea contribuind cât mai mult la comunitatea locală. Pe de-o parte, vrem să încurajăm sportul şi mişcarea, fiindcă au un rol deosebit de important în menţinerea unui stil de viaţa sănătos. Pe de alta parte, dorim să susţinem educaţia, atât prin programe interne pentru elevi şi studenţi, cât şi prin contribuţia la proiecte externe.“

Anul acesta, taxa de înscriere la Qubiz Bike Ride va fi donată în întregime către Fondul de Burse şi Fondul Ştiinţescu, proiecte derulate de Fundaţia Comunitară Oradea.

Prin Fondul de Burse, copiii proveniți din familii defavorizate beneficiază de suport material sub formă de rechizite şi alte bunuri pentru a-şi putea continua studiile. Al doilea proiect, Fondul Ştiinţescu este o inţiativă educațională non-formală. Constă în metode alternative de predare prin care cei mici pot să îşi dezvolte pasiunea pentru ştiinţe si tehnologie. În 2018, prin Fondul Ştiinţescu vor fi finanţate 21 de proiecte, printre care şi Coder Dojo.

În momentul înscrierii la concurs, concurenţii vor putea alege proiectul înspre care vor să doneze banii. Cei care se înscriu până pe 31 mai inclusiv beneficiază de un preţ early bird, de 25 de lei/persoană. Din 1 iunie, taxa de înscriere va fi de 35 de lei/persoană.

Cei interesaţi se pot înscrie online până vineri, 15 iunie, ora 12:00 pe https://qubizbikeride.ro/.