Orice zi e bună pentru a face voluntariat!

de |

În data de 13 mai a avut loc activitatea „Ghid practic de voluntariat”, desfăşurată cu ocazia Săptămânii Naționale a Voluntariatului. Cei prezenţi au avut ocazia să afle mai multe informaţii cu privire la beneficiile voluntariatului.

Moderatorii acestui eveniment au fost Iulian Pavăl, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu şi Rareş Moş, elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Mihai Eminescu. Cei doi au prezentat etapele prin care un om poate să devină voluntar, metodele de promovare a voluntariatului în rândul tinerilor şi au împărtăşit celor prezenţi experienţa lor ca voluntari în cadrul diferitelor organizaţii. La finalul activităţii, prin intermediul unui exerciţiu practic, elevii s-au pus atât în postura unei asociaţii care doreşte să atragă tinerii în activităţi de voluntariat, cât şi în ipostaza unui tânar care intenţionează să devină voluntar.

În cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului (9-15 mai) a mai avut loc evenimentul „Cum ne place cercetășia?”. Cei prezenţi au petrecut o după-amiază cu cercetașii orionini unde, cu ajutorul diverselor activități specifice unui cercetaș, au aflat câteva dintre secretele acestora.

Le mulţumim celor de la YCC-BH (Youth Community Challenge), AeroGroup România și CSOrione pentru această oportunitate minunată!

Fotografii realizate de Ștefania Curila