În perioada 1 – 4 aprilie 2017, APTOR (Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune) a participat la Târgul de turism BIT Milano.
Pentru prima dată prezenți la Târgul de turism BIT Milano, piața din Italia s-a arătat interasată de destinația Oradea – Băile Felix.
„În prima zi a târgului, desk-ul „Visit Oradea” a avut peste 200 de vizitatori, care erau informați despre noile zboruri de pe aeroportul Bergamo și spre Oradea. Destinaţia a fost promovată prin broșura „Oradea capitala Art Nouveau și a Băilor Termale”, în limba italiană. La eveniment, regiunea județului Bihor și orașul Oradea au fost promovate prin desk-urile celor două organizații de management al destinației turistice, APTOR și AMD Bihor” – sursă text oradea.ro.
De asemenea, tot în cadrul târgului, au fost susținute două prezentări despre Oradea și despre județul Bihor de către Mihai Jurca, directorul APTOR. Cel mai interesant produs pentru cei prezenți a fost „cel axat pe centrele spa și cele de tratament din Băile Felix, urmat de pachetele de tip city break”.
„Existența unor zboruri directe de pe aeroportul din Oradea către destinații din Nordul Italiei sunt piatra de temelie pe care se vor construi în viitor fluxurile turistice și fără aceste zboruri deschiderea pieței italiene era extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă”.
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE ACEST SUBIECT PE ORADEA.RO
Sursă foto AICI