Oradea, oraș al diversității culturale și religioase (I).
Oradea este un oraș cosmopolit atât din punct de vedere al arhitecturii, cât și al populației și a diversității culturale și religioase. O plimbare prin centrul urbei și veți vedea o biserică ortodoxă, una greco-catolică, una romano-catolică, biserică reformată, respective o sinagogă, toate în mai puțin de 1 Km². Ne dorim să vă prezentăm (în următoarele 5 articole) un parcurs al acestor biserici în spațiul nostru drag.
Începuturile creștinismului în Bihor îl putem plasa în aceeași perioadă în care începe formarea limbii române, continuând cu valurile de migratori ce ajung în această zonă. Chiar dacă nu sunt dovezi ale unei organizări bisericești propriu zise în zonă, la Sinodul Ecumenic de la Calcedon (451), toți creștinii de pe teritoriile ocupate de barbari erau sub jurisdicția patriahului de la Constantinopol. În Cronica notarului Anonymus a regelui Béla al III-lea al Ungariei se menționează legăturile strânse dintre voievodul Menumorut și Bizanț, iar în scrisorile dintre papa Ioncențiu al III-lea și episcopal catolic de Oradea sunt amintite mănăstirile de rit grecesc.
În Evul mediu, biserica ortodoxă din zonă se găsea sub stăpânirea otomană, care era mai axată pe colectarea taxelor, dându-le aprobare unor diferiți prelați trimiși de la Constantinopol să se așeze aici. În 1692 Transilvania este preluată de Habsburgi, care erau recunoscuți ca susținători ai Biserici Catolice. Politica de atragere a românilor de partea Biserici Greco-Catolice și dispariția fără urmă a episcopului Petru Hristofor în 1712 duce la desfințare Episcopiei Ortodoxe de Oradea și subordonarea regiunii episcopiei de Arad.
Centrul ortodoxiei rămâne în Velența în jurul bisericii de aici, însă o comunitate mare trăia deja în Orașul nou, motiv pentru care încep petițiile spre Viena pentru construirea unei biserici de rit grecesc în oraș pentru aceștia.
Succesul petiționar se obține sub domnia lui Iosif al II-lea care dă curs cererilor înaintate de Ioan Püspöki și Mihai Kristoff (Hristofor). Acceptul este primit la 16 august 1784 cu toată împotrivirea celorlalte culte, iar piatra de temelie pentru Biserica cu Lună este pusă în 9 noiembrie 1784. Episcopul greco-catolic, Moise Dragoș, a protestat continuu împotriva dimensiunilor biserici, respective a dreptului de a avea turn (la acea data, Biserica cu Lună era prima biserică din Piața Unirii care avea ridicat un turn ).
Un eveniment de o importanță deosebită l-a constituit înființarea Consistoriului Ortodox din Velența la 20 Februarie 1792, subordonat Episcopiei Aradului. Astfel se reia calea spre consolidarea bisericii ortodoxe în zonă. După înfăptuirea unirii, Consistoriul de Oradea, în frunte cu vicarul Roman Ciorogariu, demarează acțiuni pentru reînființarea Episcopiei de Oradea. În 23 Mai 1919, în vizita oficială a regelui Ferdinand în Oradea, alteța sa îi promite că „Episcopia Oradiei Mari se va reînființa mai curând decât credeți”.
Sursă foto episcopiaoradiei.ro
Roman Ciorogariu este instalat ca episcop de Oradea în 11/24 aprilie 1921, după ce a supraviețuit atentatului din Parlamentul României, rămânând paralizat cu mâna dreaptă. De numele lui se leagă tipografia diecezană, atelierul de lumânări, constituirea unei biblioteci eparhiale, căminul preoțesc, școala de cântăreți bisericești și alte realizări importante pentru consolidare bisericii.
Acestei mari personalități i-a urmat Nicolae Popovici, care a avut slujba grea de a conduce biserica în al doilea război mondial. Nicolae Popovici, alături de succesorii săi (Valerian Zaharia și Vasile Coman) s-au preocupat de consolidarea poziției bisericii, au dus o prolifică activitate didactică, pastorală și publicistică.
Azi, ortodoxia reprezintă una dintre cele mai importante culte ce întregesc peisajul religios al urbei de pe Criș.
Articol scris de drd. Sebastian Ciceu.
