Liceenii orădeni se bucură de noi oportunități de dezvoltare personală prin intermediul proiectului GROW!
Cel mai mare program național de educație non-formală cu predare în limba engleză, Grow, este creat de Școala de Valori în parteneriat cu AIESEC România. Proiectul Grow este dedicat elevilor de liceu și, bineînțeles, se derulează și în orașul nostru pentru liceenii orădeni care doresc să dobândească diverse aptitudini şi să ia parte la o experienţă multiculturală. Participanţii vor avea ocazia să îşi îmbunătăţească limba engleză, vorbitul în public, vor lega o mulţime de prietenii, vor avea ocazia să devină buni organizatori, vor cunoaşte diverse culturi, se vor dezvolta în plan personal şi vor avea o experienţă de neuitat.
Proiectul se va desfășura la Colegiul Național „Iosif Vulcan”, de-a lungul a zece sesiuni. Acesta este organizat în același timp cu alte 16 orașe din țară.
Vezi mai multe informații AICI.