de |

În conferința susținută la data de 23 februarie, reprezentanții aeroportului Oradea și a operatorului irlandez Ryanair au anunțat deschiderea unei noi rute aeriene, între Oradea și Londra (Stansed).

Vestea introducerii acestei rute vine ca o completare esențială a portofoliului de operare al aeroportului. După procesele de modernizare a pistei și a căilor de rulaj, operatorii aerieni au început să deschidă curse către destinații precum: Barcelona (Girona), Milano (Bergamo), Torino și București, dar și sezonier la Constanța.

[adsanity_group num_ads=1 num_columns=1 group_ids=337 /]

Deși Europa este cutremurată de efectele Brexit-ului, cursa Oradea – Londra (Stansed) va garanta legătura dintre orașul nostru și capitala britanică, având în vedere comunitatea de români stabilită pe teritoriul Marii Britanii. Beneficiind de o infrastructură rutieră și feroviară de primă clasă, concetățenii noștri vor putea ajunge cu ușurință la aeroportul Stansed chiar din orașe precum Manchester, Liverpool și, bineînțeles, Londra.

Londra (Stansed) este cea de-a treia destinație a operatorului aerian low-cost Ryanair. Zborurile vor fi operate cu aeronave de tipul Boeing 737-800, singurul model cu care compania operează zborurile în întreaga Europă. Tariful de bază pentru această cursă va fi unul mic, asemănător celorlalte destinații, la care se adaugă bagajul de cală sau rezervarea locului în aeronavă.

Articol scris de Iulian Pavăl. Sursă foto AICI.

[adsanity_group num_ads=1 num_columns=1 group_ids=337 /]