Mai mult de un secol cu tramvaiul orădean

de |

Istoria tramvaiului orădean este una pe cât de interesantă, pe atât de frumoasă…

Să începem cu o poveste… Demult, de prin 1870, oamenii locului foloseau ca mijloc de transport în comun omnibuzele, adică trăsurile acoperite, cu o capacitate mică, care circulau pe o singură rută –  de la Băile Rimanoczy (zona teatrului) până la gară, fiind trase de cai. Tot în același tablou putem include și liniile industriale mereu „aburinde”, folosite pentru transportul de mărfuri și care traversau Velența (din zona gării), Calea Clujului, Strada Griviței, Strada Sucevei, până la fosta moară Emilia.

După un timp, la finalul secolului al XIX-lea, s-a observat necesitatea de a se construi rețele de cale ferată electrică, fapt ce s-a concretizat doar la începutul secolului XX, după ce a fost introdus iluminatul public stradal, în decembrie 1903. După ce au început lucrările la primele linii de tramvai, 11 iulie 1905, au fost comandate și 12 vagoane din Györ, Ungaria. La data de 25 aprilie 1906 a avut loc marele eveniment, adică inaugurarea tramvaiului electric, precedat fiind de multe obstacole care, într-un final, au fost trecute. Presa de atunci anunța traseele, pentru început patru la număr:

  • Linia 1: Gara Centrală – Str. Republicii – Piaţa Unirii (fosta Piaţa Szent Laszlo)
  • Linia 2: Piaţa Unirii – Calea Clujului – Velenţa
  • Linia 3: Piaţa Unirii – Str. Primăriei – B-dul Decebal  – Piaţa Cazărmii
  • Linia 4: Piaţa Unirii – Parcul Rhédey (actuala grădină zoologică)

Sursă foto AICI.

Bineînțeles, după cum era de așteptat, lungimea traseelor a crescut, precum și numărul vagoanelor, observându-se, în perioada interbelică, o evoluție a infrastructurii și a parcului de tramvaie. Astfel, în 1926 s-a construit o nouă linie care făcea legătura dintre ștrandul municipal și pietonală; între 1929 – 1935 au fost construite linii de tramvai și pe strada Armatei Române, renunțându-se la acestea în anul 1963 și altele…

În perioada 1956 – 1960 au fost aduse garnituri fabricate la Craiova – Întreprinderea Electroputere – şi Bucureşti – Întreprinderea de Transport București. Tot în 1956, din necesitate, transportul cu tramvaie a fost dublat de cel cu autobuze. De asemenea, au apărut linii noi, precum cea de pe strada gen. Gh. Magheru. Iar, până în 1984, s-au construit linii pe B-dul Decebal, pe ruta C. Coposu – Dacia – Borşului și pe strada Sf. Apostol Andrei (a funcționat până în 1991).

Ideea de roșu și negru, așa cum categorisim și astăzi tramvaiele, a fost introdusă în 1986. În prezent, parcul de tramvaie este gestionat de către S.C. Oradea Transport Local S.A., orădenii având la dispoziție cinci linii:

  • Linia 1N: Pod C.F.R. – Sinteza – Pod C.F.R
  • Linia 1R: Pod C.F.R. – Piața Unirii – Gara Centrală – Pod C.F.R.
  • Linia 2: Nufărul – Piața Unirii – Ioșia – Piața Unirii – Nufărul
  • Linia 3N:  Nufărul – Piața Unirii – Gara Centrală – Nufărul
  • Linia 3R: Nufărul – Gara Centrală – Piața Unirii – Nufărul

Vă dorim călătorie plăcută!