Magia sărbătorilor de iarnă ajunge la Târgul de Crăciun Oradea!
Ediția a treia a Târgului de Crăciun Oradea își va deschide porțile în data de 30 noiembrie, în Piața Unirii, într-un decor de poveste care va aduce magia sărbătorilor de iarnă în sufletele celor ce îi trec pragul. Două locații vor întâmpina orădenii, dar și turiștii, în acest an la Târgul de Crăciun Oradea: Piața Unirii (30 noiembrie – 31 decembrie), sub sloganul Simte magia Crăciunului și Cetatea Oradea (8 – 17 decembrie), sub sloganul Tradiții și obiceiuri de Crăciun.
Orașul Oradea se aliniază, astfel, celor mai mari orașe europene, precum: Viena, Budapesta sau Praga, dar și celor românești: Sibiu, Cluj-Napoca sau București, în intenția de a reda magia și spiritul sărbătorilor de iarnă, pe toata perioada lunii decembrie. Târgul de Crăciun Oradea este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR) și finanțat de Primăria Municipiului Oradea, în Piața Unirii, pe perioada 30 noiembrie – 31 decembrie și Cetatea Oradea, între 8-17 decembrie.
LOCAȚII : PIAȚA UNIRII ’’Simte magia Crăciunului’’ și CETATEA ORADEA ’’Tradiții și obiceiuri de Crăciun’’
PIAȚA UNIRII ’’Simte magia Crăciunului’’ – 30 noiembrie – 31 decembrie
DISTRACȚIE ȘI ACTIVITĂȚI
Piața Unirii va reprezenta punctul de distracție al sărbătorilor de iarnă, atât prin decor cât și prin activități. Programul evenimentului va include o serie de activități și momente specifice sărbătorilor de iarnă, de la concerte de colinde la ateliere pentru copii sau căsuțele cu cadouri pentru cei dragi. O roată gigantică va ridica vizitatorii deasupra oraşului, de unde vor putea să vadă proiecțiile magice de pe clădiri, căsuțele cu bunătăți, bradul de Crăciun și patinoarul. Cei mici dar și cei mari vor avea parte de multă distracție și creativitate în cele 3 zone de distracție și veselie:
Atelierul lui Moș Crăciun – atelierul de manufactură ceramică îi asteaptă cu multă culoare și veselie.
Carusel Roată și simulator 3 D – distracție și adrelalină în Piața Unirii.
Patinoar – distracție și voie bună pe patine sub perdea de mii de beculețe.
AMENAJAREA LOCAȚIEI:
Piața Unirii va găzdui anul acesta magia Crăciunului, începând cu data de 30 noiembrie, ora 18:00, când toate clădirile se vor lumina, introducând vizitatorii în lumea de poveste a Sărbătorilor de Iarnă din Oradea. Lângă bradul de Crăciun copiii îl vor întâlni pe Moș Crăciun în zilele de 8-9-10-16-17-20-21-22-23 decembrie, orele 18:00-20:00. Vor fi amenajate 5 zone: căsuțe cu cadouri, zonă de food, zonă de copii, zonă de distracții și scenă.
Deschidere oficială cu aprinderea miilor de beculețe a Sărbătorilor de Iarnă:
30 NOIEMBRIE – ORA 18:00 – PIAȚA UNIRII
Program artistic
30 Noiembrie – 19:00 Nicu Alifantis & Zan
02 Decembrie – 20:00 JAZZAPELLA
03 Decembrie – 20:00 DUCU BERTZI & FRIENDS
08 Decembrie – 19:00 CORNELIA TIHON & INVITAȚI – Ocolul Pământului în 80 de Colinde
09 Decembrie – 20:00 NARCISA SUCIU
10 Decembrie – 19:00 BOLKY BALASJ SOUL – GOSPEL (HU)
12 Decembrie – 19:00 ANSAMBLUL ICOANE – TEATRUL REGINA MARIA
15 Decembrie – 20:00 IANNA NOVAC – COLINDE POP OPERA
16 Decembrie– 20:00 NICOLA
17 Decembrie – 20:00 BONEY M (LIZ MITCHELL) – Christmas Songs
21 Decembrie – 20:00 ȘTEFAN BĂNICĂ JUNIOR – Concert de Crăciun
23 Decembrie – 19:00 CONCERT DE COLINDE – Ansamblul Artistic Profesionist Crișana
11-23 Decembrie- 17:00 – 19:00 COLINDĂTORI ORĂDENI PE SCENĂ
Ansamblurile sau corurile orădene care doresc se pot înscrie prin formularul postat pe pagina oficială a Târgului de Crăciun. Participarea este gratuită, înscrierea se poate face până la data de 20 noiembrie.
https://goo.gl/forms/5qw4co5uMaOqeSGr2
PROGRAM ATRACȚII
Atelierul lui Moș Crăciun- Luni-Joi: 14:00-20:00, Vineri-Duminică: 12:00-20:00
Patinoar – Roată Carusel – Simulator 3D – Luni-Joi: 14:00-21:00, Vineri-Duminică: 12:00-22:00
CETATEA ORADEA ’’Tradiții și obiceiuri de Crăciun’’– 8-17 decembrie
Vechile tradiții românești de Crăciun, bucatele bunicii și mesteșugurile vor cuceri Cetatea Oradea din 8 până în 17 decembrie. Meșteri populari, producători locali, dar și spectacole de colinzi vor purta Cetatea Oradea într-o atmosferă magică. Casa Vinului, Casa cu Bunătăți, Cina Porcului, atelierele handmade, ornamentele de Crăciun și Târgul Vintage sunt doar câteva din surprizele Cetății. Cei mici se vor putea bucura de ateliere în care să-și producă propriile globuri de sticlă sau ornamente de Crăciun.
Tradițiile culinare și bucatele după rețetele bunicii vor fi aduse de doi masterchefi renumiți: Horia Vârlan și Antonio Passarelli. În fiecare weekend, un masterchef va participa și prezenta cina porcului și va găti după rețete unice cele mai bune mâncăruri. Compania Andromin, în calitate de partener principal, va pune la dispoziția celor doi bucătari mai mult de 4 porci, care vor fi folosiți pentru evenimentul dedicat cinei porcului. Participanții la eveniment vor putea cumpăra produse proaspete din carne sau preparatele care vor fi pregătite acolo.
Pe aleea meșteșugarilor, copiii se pot bucura de Atelierul podoabelor de Crăciun, în care se vor bucura de experiența de a-și crea propriile ornamente de Crăciun în cele două sâmbete și duminici de la ora 17:00 la 21:00.
PROGRAM:
8 decembrie – vineri
Corpul G: Târg Vintage – Clubul Lions 22, orele 17:00 – 20:00
Corp J: Casa cu Bunătăți , orele 12:00-21:00
Corp J: Casa Vinului, orele 12:00-21:00
Grota Roșie: Târg Handmade – Asociația Culture for Life, orele 12:00 – 21:00
Corpul I: Asociația “Astroclub Meridian O”, orele 17:00 – 22:00
9-10 decembrie – sâmbătă și duminică
Corpul G: Târg Vintage – Clubul Lions 22, orele 12:00 – 20:00
Corp J: Casa cu Bunătăți , orele 12:00-21:00
Corp J: Casa Vinului, orele 12:00-21:00
Grota Roșie: Târg Handmade – Asociația Culture for Life, orele 12:00 – 21:00
Curtea Cetății: Cina Porcului – masterchef Horia Vârlan, orele 14:00 – 16:00
Strada Breslelor: Atelierul podoabelor de Crăciun, orele 17:00-21:00
Atelier de Olărit, orele 17:00-21:00
Corp M subsol: Tragere cu arcul, Expoziție Medievală, Jocuri de Societate, Realitate Virtuală – Asociația Deus Vult, orele 10:00-20:00
11-14 decembrie – 16:00-19:00
Corp J: Casa cu Bunătăți , orele 12:00-21:00
Corp J: Casa Vinului, orele 12:00-21:00
15 decembrie – vineri
Corpul G: Târg Vintage – Clubul Lions 22, orele 17:00 – 19:00
Corp J: Casa cu Bunătăți , orele 12:00-21:00
Corp J: Casa Vinului, orele 12:00-21:00
Grota Roșie: Târg Handmade – Asociația Culture for Life, orele 12:00 – 21:00
16-17 decembrie – sâmbătă și duminică
Corpul G: Târg Vintage – Clubul Lions 22, orele 12:00 – 20:00
Corp J: Casa cu Bunătăți, orele 12:00-21:00
Corp J: Casa Vinului, orele 12:00-21:00
Corp I: Atelier de creație podoabe de Crăciun, felicitări cu specific astronomic, orele 10:00-13:00
Grota Roșie: Târg Handmade – Asociația Culture for Life, orele 12:00 – 21:00
Curtea Cetății: Cina Porcului – masterchef Antonio Passarelli, orele 14:00 – 16:00
Strada Breslelor: Atelierul podoabelor de Crăciun, orele 16:00-21:00
Atelier de Olărit, orele 16:00-21:00
Corp M subsol: Tragere cu arcul, Expoziție Medievală, Jocuri de Societate, Realitate Virtuală – Asociația Deus Vult, orele 10:00-20:00
Te așteptăm la Târgul de Crăciun Oradea, în cea mai caldă atmosferă de Crăciun!
Programul complet și noutăți pe pagina de facebook – www.facebook.com/oradeatargdecraciun/