Street Food Festival încinge cuptoarele și deschide astăzi porțile celor mai delicioase preparate din cadrul evenimentului Toamna Orădeană. Până pe 9 Octombrie Piața Unirii va fi gazda primei întâlniri cu gurmanzii ce vor să trăiască experiența street-food, o nouă abordare a domeniului culinar care încurajează interacțiunea directă între bucătari și vizitatori și aduce întregul proces de gătire în ochii publicului.
„Este o reală plăcere să ne aflăm în acest oraș atât de frumos dezvoltat și dornic de experiențe noi și mă bucur că am găsit aici sprijinul necesar pentru a implementa o nouă ediție Street Food Festival. Avem deja două ediții de succes desfășurate la Iași și Cluj-Napoca, și sunt sigur că vom crea amintiri gustoase și la Oradea. Doresc să mulțumesc Primăriei Municipiului Oradea, pentru deschiderea cu care ne-a primit în cadrul evenimentului Toamna Orădeană, tuturor autorităților, dar și sponsorilor și partenerilor fără a căror implicare și cooperare nu am fi putut ajunge la gurmanzii orădeni. Vă așteptăm în număr cât mai mare în Piața Unirii să ne delectăm papilele gustative cu un eveniment absolut delicios.” Constantin Covaliu, Managing Partner Why Not.
Din meniurile Street Food Festival Oradea nu vor lipsi delicioasa Pastrami a la Foa, mâncărurile asiatice și mexicane, adevărate explozii de culoare și arome, burgerii suculenți însoțiți de cele mai proaspete toppinguri, coastele pe grill învelite în sosuri special alese, dinnedele germane, piadinele Italiei, sandwichurile cele mai diverse, delicatesele din pește, clătitele, înghețata, berile artizanale sau vinurile alese să însoțească perfect mâncarea. Tentații fierbinți ce vor încălzi atmosfera și vor oferi degustătorilor cele mai delicioase experiențe. Patru zile pline de povești culinare ce așteaptă să fie scrise. Porțiile de mâncare vor fi asezonate și cu momente muzicale susținute de artiști de renume precum: Holograf, Byron, Carla’s Dreams, JazzyBit și mulți alții.
Așadar, pe locuri, fiţi gata, start la Street Food Festival Oradea! Ne vedem în Piața Unirii la Toamna Orădeană să ne bucurăm împreună de unul din cele mai delicioase evenimente din România. Pentru detalii vă invităm să accesați website-ul oficial: www.oradea.streetfoodfestival.ro
Street Food Festival Oradea (6 – 9 Octombrie 2016) este un eveniment realizat de Agenția Why Not, prezentat de Kaufland România, promovat de Kiss FM, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Oradea prin Asociația de promovare a turismului din Oradea și regiune.