de |

Ieri, 25 ianuarie 2017, în Aula Magna a Universității din Oradea a avut loc festivitatea de deschidere a programului GROW. Acesta este un program special creat de Școala de Valori în parteneriat cu AIESEC, care este menit să îmbunătățească și să completeze dezvoltarea liceenilor.

GROW constă în 10 sesiuni de dezvoltare personală în cadrul unor workshop-uri realizate într-un ambient multicultural și multinațional. Festivitatea de deschidere a avut ca scop prezentarea trainerilor care vor susține workshop-urile. După câteva „jocuri de încălzire”, a început adevărata atracție a serii. Trainerii de anul acesta au dat dovadă de unitate (și unicitate) în diversitate, cei trei venind din două colțuri total opuse ale lumii: China și Nigeria.

Jerry este student la medicină în ultimul an, iar o altă pasiune a sa este muzica. Jessie locuiește în Shanghai de foarte puțin timp și este extrem de entuziasmată să își cunoască „viitorii prieteni”. Qun, după ce și-a învățat viitorii învățăcei câteva mișcări de Kung-Fu, a prezentat câte ceva despre experiența sa personală și culturală în țara de baștină. După ce fiecare trainer și-a încheiat scurta prezentare despre propria persoană și țările aparținătoare, publicului numeros i-au fost cerute noțiuni care i-ar descrie pe cei trei GROWzavi. Printre acestea s-au numărat, după cum urmează: „energie”, „optimism”, „voie bună” etc.

După o poză de grup în stil GROWsame, participanții au plecat cu zâmbetul pe buze, așteptând cu nerăbdare începerea sesiunilor.

Fotografii realizate de Ștefania Curila