În Salonta a avut loc Festivalul Sarmalelor.
Unul dintre cele mai iubite preparate românești a fost sărbătorit în Salonta, Bihor, la Festivalul Sarmalelor. Evenimentul gastronomic a avut loc duminică, 3 septembrie. În cadrul festivalului a fost organizat un concurs de gătit sarmale, la care au participat 10 echipe concurente, care reprezentau diferite localități. Împreună cu organizatorii, aceștia au reușit să pregătească 16000 de sarmale.
Fiecare bucătar a venit cu o rețetă proprie, iar bucatele pregătite au fost oferite în mod gratuit celor care au fost prezenți la festival. S-a organizat și o strângere de fonduri caritabilă care să vină în ajutorul unor copii bolnavi din zona Salontei.
Deși condițiile meteo nu au fost dintre cele mai favorabile, festivalul a avut parte de o mulțime de vizitatori. Aceștia au savurat bunătățile pregătite și s-au bucurat și de un program artistic de muzică populară.
Organizatorii își propun ca anul viitor să ajungă în Cartea Recordurilor cu numărul de sarmale gătite la Festivalul Sarmalelor.