Be healthy. Be you. – evenimentul unde nutriţia se întâlneşte cu sportul, parcurgând câţiva paşi până la cunoaşterea de sine şi găsirea unui echilibru interior. Dorim să promovăm dezvoltarea continuă şi un stil de viaţă sănătos bazat pe trei piloni esenţiali: minte, trup şi suflet.
Toate acestea vor fi posibile prin porţiile de trăiri, sfaturi şi cunoştinţe pe care cei trei speakeri ni le vor împărtăşi luni, 28 noiembrie, ora 17:00, la Hotel Continental (Sala Panoramic, etaj 1).
Lioara Ciugudean, consultant nutriţionist, ne promite o incursiune în lumea alimentaţiei sănătoase şi benefice pentru organismul nostru. Deviza Lioarei este „Din inimă pentru trup!”, pentru că doar armonia dintre cele două conduc la obţinerea echilibrului şi a stării de bine.
Cosmin Bobiş, instructor de fitness şi campion la culturism, consideră că „sportul este armonie pentru sănătate” şi ne va vorbi despre importanţa sportului în viaţa noastră de zi cu zi.
Irina Gherghilescu, trainer, autor şi speaker, aduce în prim plan o întrebare care ne frământă pe mulţi dintre noi şi anume „Ce naiba se întâmplă cu mine?”. O întrebare care ne pune pe gânduri, ne îndeamnă la introspecţie şi căutare de sine.
Pe lângă promovarea vieţii sănătoase, evenimentul are şi un caracter umanitar. Intrarea se va face pe baza unei donaţii de alimente neperisabile (făină, zahăr, ulei, paste, conserve etc.) care vor fi donate unor familii nevoiaşe prin intermediul celor de la Crucea Roşie.
Vino şi tu să guşti din porţia ta de sănătate şi să aduci zâmbetul pe buze unor oameni nevoiaşi prin donaţia ta! Înscrie-te la numărul de telefon 0744 893 013.
Parteneri: Hotel Continental Forum Oradea, Ora de fitness, Lioara.ro, Sweet Magnolia, Amulet Aqua, Select Catering, Asociaţia Crişana, Zi de Zi Oradea & Bihor, Ghid Local Oradea, Uniunea Studenţilor din Oradea, Csaba Zsigo Fotograf.