de |

În data de 19 februarie 2017, de la ora 11:00, va avea loc premierea spectacolului Gulliver, adaptare după Jonathan Swift, regia Radu Dinulescu.

Scena trupei Arcadia îi va avea prezenți pe actorii trupei omonime care vor juca spectacolul Gulliver, pus în scenă de Radu Dinulescu.

„Spectacolul pornește de la esența romanului lui Swift, însă tema este abordată într-o manieră contemporană, atât din punctul de vedere al construcției subiectului, cât și din cel al montării scenice, deoarece propune o îmbinare a universului animației păpușilor cu imaginile 3D stereoscopice. Echipa Radu Dinulescu și Armand Richelet-Kleinberg (grafician, muzician și producător de film belgian) se află la a treia colaborare cu Trupa Arcadia, după succesul înregistrat cu spectacolele ”20.000 de leghe sub mări” din 2011 și ” O mie și una de frontiere – Povestea lui Aladin” din 2014, lucrând cu tehnici care le-au permis să se individualizeze și să surprindă”.

Gulliver este un spectacol vizual, non-verbal, care amintește povestea unui copil din zilele noastre, de 8 – 9 ani, pasionat de jocurile video într-o așa măsură încât ajunge să trăiască în lumea virtuală. „Astfel, ajunge într-o altă dimensiune, unde personajele din jurului său sunt liliputane, iar el devine un uriaș virtual. Chiar dacă inițial interacțiunea cu micuții locuitori din Lilliput nu este una plină de amabilitate, cu timpul devin buni prieteni, iar Gulliver se transformă chiar într-un salvator”.

Spectacolul durează 45 de minute și se adresează unui public de peste 5 ani.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de marţi până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742. Atenţie, locurile la spectacole şi conferinţă sunt limitate.

VEZI ÎNTREGUL COMUNICAT DE PRESĂ AICI