de |

Orădenii puşi pe distracţie, dar nu numai, cu siguranță au auzit de Green Pub, unul dintre localurile aflate sub Pasajul Vulturul Negru, care are un motto simplu și sugestiv: Never drink alone.

Deschis în anul 2012, Green Pub este localul unde vei putea asculta atât muzică mai veche, cât și muzică mai nouă, remixuri, hituri ș.a. Așadar, adresându-se unui număr destul de mare de persoane în ceea ce privește muzica, se cere să existe și un spațiu generos. Aproximativ 200 de locuri și trei spații sunt puse la dispoziția celor care intră în acest local, adică: la etaj, la parter și la canapele.

Cunoscătorii sau cei care au auzit povești despre acest local, sigur au fost informați și cu privire la petrecerile care se organizează periodic, în timpul weekendului: Atomic Party, Prohibition Party, Pin-Up Party și multe altele.

De mai bine de doi ani și jumătate s-a creat o tradiţie ca în fiecare noapte de miercuri, în Green Pub, să se cânte la KARAOKE Night – unde e nevoie doar de curaj, nu neapărat și de un talent special în ceea ce privește cântatul.

De asemenea, tot în Green Pub, mai poposesc și diferite trupe (Byron, Robin and the Backstabbers, AC DC Tribut etc.), DJs sau chiar comedianți. De exemplu, în viitorul apropiat vor fi prezenți:

dj_mentol_green_pub

Bineînțeles, se vor organiza și petreceri caracteristice localului:

  • 1 Decembrie – Party cu specific românesc
  • 22 – 25 decembrie – Merry Christmas Party

P.s. Băuturile spirtoase consumate în Green Pub sunt din gama Jameson. Bineînțeles, sunt bineveniți și cei care preferă un vin, o bere, un cocktail, o cafea Pascucci…

Date de contact – Green Pub

Adresă: Piața Unirii, numărul 2 – 4, Pajaul Vulturul Negru
Telefon: 0771 721 923
E-mail: [email protected]
Website: CLICK AICI
Facebook: CLICK AICI
Program:

  • L – J, între 09:00 și 02:00
  • V, între 09:00 și 04:00
  • S – D, între 12:00 și 04:00