Fondul Științescu vine în ajutorul tinerilor pasionați de știință

de |

Fondul Științescu vine în ajutorul tinerilor pasionați de știință.

Fundaţia Comunitară Oradea lansează a doua ediție Fondul Științescu Oradea, pe data de 28 septembrie, 2017. Prin acest program cei de la F.C.O doresc să ofere 120.000 lei pentru inițiative bihorene care își propun să trezească interesul tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani pentru științe, prin proiecte educaționale nonformale din domeniul STEM (științe, tehnologie, inginerie, matematică).

Acest program încurajează metodele altfel de învățare și dorește să arate, prin inițiativele și proiectele finanțate, că științele pot avea aplicabilitate imediată la orice vârstă. Prin aceste metode, se atrage interesul celor tineri și le prezintă știința ca o lume fascinantă care merită descoperită. Copiii și adolescenții își pot face dezvolta astfel noi abilități și vor reuși să înțeleagă mai bine unele fenomene.

Evenimentul de lansare a concursului de proiecte va fi parte integrantă a unui târg de științe care va avea loc la Universitatea Creștină Partium, din strada Sulyok Istvan, nr. 16, începând cu ora 18:00 și este adresat tuturor celor curioşi de științe. Publicul larg bihorean va avea oportunitatea să viziteze standurile celor 13 proiecte finanțate în cadrul ediției I, să interacționeze cu inițiatorii acestora, precum și cu o parte din tinerii care au făcut cunoștință cu știința dincolo de teorie, bazată pe practică și proprie experimentare.

Toţi cei interesaţi de programul Fondul Științescu îşi pot înscrie proiectele până la data de 19 noiembrie 2017, prin completarea formularului de înscriere disponibil pe pagina web a programului Fondul Științescu Oradea: http://oradea.stiintescu.ro/detalii-inscriere/. De asemenea, finanţatorii sunt şi ei aşteptaţi să se implice în număr cât mai mare în acest program.

Programul este o inițiativă a Romanian-American Foundation, în parteneriat cu Federația Fundațiile Comunitare din România și cu sprijinul finanțatorilor locali.