Caravana SMURD Fii pregătit face un popas weekendul acesta și în Oradea.
În perioada 27 – 28 august, în intervalul orar 10:00 – 18:00, Caravana SMURD Fii pregătit organizează cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. „Centrul mobil este construit special pe structura unui tir, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.
Există situații limită în care câteva secunde pot schimba totul! Pentru astfel de momente, Caravana SMURD Fii pregătit organizează cursuri de instruire pentru acordarea primului ajutor în situații de urgență în 20 de localități din toată țara în perioada 8 iulie – 30 septembrie 2016. Proiectul este inițiat de Fundaţia pentru SMURD. şi susținut financiar de Fundația Vodafone România cu 400.000 de euro” – sursă text AICI.
Pentru a partipa la unul dintre cursurile destinate oricărui doritor, înscrieți-vă apăsând AICI. De asemenea, tot în link-ul în care apare formularul de înscriere veți găsi și calendarul cu opririle făcute de Caravana SMURD. Aceasta va fi amplasată în centrul orașului.