Festivalul Lumea Dansului – ediția a XI-a

de |

Festivalul Lumea Dansului.

Sâmbătă, pe data de 10 iunie 2017, a avut loc a XI-a ediție a festivalului Lumea Dansului. Acest eveniment a fost organizat de Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” din Oradea, în colaborare cu ISJ Bihor și Era Shopping Park. Realizarea acestui festival a fost făcută prin intermediul proiectului județean “Mișcare pentru sănătate”.

Ediția de anul acesta s-a desfășurat pe variate stiluri de dans și pe categorii de vârstă: clasele I-IV, clasele V-VIII, respective clasele IX-XII. A reușit să reunească peste 400 de copii, în cadrul a aproximativ 50 de momente. Cele mai multe dintre acestea s-au aflat sub tutela Mana Dance Academy și LOGO Dance.

Tot în cadrul evenimentului, au participat și elevii mai multor școli din Oradea, dar și din restul județului. Au fost prezenți elevi de la: Liceul Teoretic “Lucian Blaga” Oradea, Școala Gimnazială „Dacia” Oradea, sau Colegiul Tehnic Vadu Crișului.

La finalul ediției de anul acesta, toți participanții au fost premiați, așa cum se cuvine. Ținând cont de entuziasmul lor și de succesul din rândul școlilor, cu siguranță va avea loc și o ediție viitoare, cu numărul 12.