Episcopii din Piața Unirii, Oradea

de |

Piața Unirii este un muzeu în aer liber prin arhitectura deosebit de variată. Nu doar stilurile arhitecturale diferențiază fiecare clădire în parte, ci și rolul pe care îl îndeplinesc le asigură acestora autenticitatea, fie că vorbim despre clădirea Primăriei – sediul administrației locale – sau despre Palatul Vulturul Negru – destinat comerțului și serviciilor. Lăcașele de cult amplasate în acest punct al orașului au fost și sunt în continuare atracții ale turismului ecumenic, dar și locuri de reculegere pentru oricine le trece pragul.

Din luna aprilie, turiștii și enoriașii Bisericii cu Lună și ai Catedralei „Sf. Nicolae” sunt „întâmpinați” de statuile episcopilor Roman Ciorogariu și Demetriu Radu.

Cine au fost cele două personalități și care sunt meritele lor pentru ca reprezentările lor să troneze în fața celor două catedrale?

Roman Ciorogariu a fost unul din episcopii ortodocși ai Oradiei, fiind cunoscut pentru îndârjirea cu care a susținut cauza românilor înainte de 1918, fiind deputat în Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia. Născut în județul Arad, ajunge în fruntea conducerii Eparhiei din Oradea în anul 1917, ocupând funcția de vicar episcopesc, deoarece în acel moment Eparhia din Oradea depindea de Arad. Profitând de vizita regelui Ferdinand I și a reginei Maria, la 23 mai 1919, Roman Ciorogariu cere restaurarea Episcopiei Ortodoxe orădene. Meritele sale se reflectă și în alegerea sa, în anul 1921, ca membru de onoare al Academiei Române, episcopul fiind un militant pentru educație și cultură, sprijinind și înființând numeroase școli sau asociații. Statuia sa tronează în fața Bisericii cu Lună, în semn de recunoștință pentru implicarea sa în viața culturală și religioasă a orașului.

Demetriu Radu a fost un episcop greco-catolic și un ilustru diplomat în relațiile Regatului României cu Biserica Catolică. Asemenea episcopului ortodox, Demetriu Radu a susținut educația prin înființarea de școli, tot lui datorându-se și existența uneia din perlele arhitecturale ce împodobesc Piața Unirii: Palatul Episcopiei Greco-Catolice, pe care l-a adus la forma consacrată de dinainte de incendiul din seara de 25 august 2018, care i-a afectat în mare parte acoperișul. A prezidat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, iar după înfăptuirea Unirii a găzduit cuplul regal în Palatul Episcopiei Greco-Catolice, cu ocazia vizitei întreprinse la Oradea. Și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic, precum un martir, fiind asasinat într-un atentat cu bombă petrecut în Senatul României.

Așadar, cei doi episcopi care veghează Piața Unirii prin reprezentările lor statuare reprezintă o aducere-aminte despre luptele și sacrificiile pe care aceștia le-au purtat cu un singur scop: îmbogățorea vieții culturale orădene.