Mai mulți elevi ai Colegiului Național „Emanuil Gojdu” au prezentat situația crizei refugiaților sirieni prin intermediul unei piese de teatru.
Școlarii cu vărste cuprinse între 16 și 18 ani, elevi ai claselor a X-a, a XI-a și a XII-a, au realizat, sub îndrumarea domnilor profesori Mircea Livia, Țic Lăcrimioara, Gergely Eniko, Bondici Liana și Niță Adrian, un scurt proiect prin intermediul căruia s-a acceptat provocarea de a participa la trezirea conștiinței naționale în privința valului de refugiați sosiți din Orient.
Scurta piesă de teatru, cu o durată de aproximativ 10 minute, a fost concepută în cadrul concursului „Euroscola”, desfășurat la nivel național. Acest eveniment are scopul de a face cunoscute și în rândul elevilor diverse probleme politice europene, încercând astfel să se găsească soluții. Anul acesta, problema dezbătută a fost cea a migranților, militând pentru sensibilizarea și mobilizarea populației în privința acestei subiect.
Scenariul piesei, denumită „Quo Vadis, Europa?”, a fost scris în totalitate de către elevi, desfășurându-se în trei acte: în primul act se prezintă valorile pe care se bazează Uniunea Europeană: solidaritate, democrația, toleranța și libertatea. Fiecare dintre aceste valori au fost introduse în scenariu, explicându-se rolul lor și cum favorizează existența păcii pe continent, înlocuirea războaielor cu tratate sau combaterea crizei economice.
Al doilea act al piesei ilustrează crizele prin care a trecut Europa în ultimii ani, apogeul fiind tocmai Criza refugiaților. Urmează apoi un discurs emoționant al Siriei, țară întruchipată în piesă drept un părinte îndurerat de pierderea copiilor săi, de moartea, rănirea și, mai ales, de plecarea lor în țări străine, departe de casă.
Cel de-al treilea act, purtând și numele piesei, încearcă să privească problema din perspectiva refugiaților, oameni simpli, cinstiti, neajutorați, ce caută o cale de scăpare și o șansă la viață, departe de cruzimea războiului și dezastrele pe care acesta le lasă în urmă.
Tot elevii au fost, pe lângă actori ai piesei, și cei care s-au ocupat de lumină, decor, costume, filmare și înregistrare. Pe fundalul întregului spectacol s-a auzit muzica armonioasă oferită de către două eleve ale liceului, la flaut și harpă.
Filmarea piesei de teatru va fi trimisă la o comisie iar, în cazul în care va câștiga la nivel național, participanții vor vizita Parlamentul European de la Strasbourg, unde vor concura cu alte școli din toate colțurile lumii.