Despre poezie. Câteva hinturi de la Mihók Tamás
„Ce fel de putere mai poate avea poezia, în starea ei nealterată, astăzi? Am văzut că atunci când este secondată de o voce legendară precum cea a lui Bob Dylan, se poate lăsa cu Nobel. Dacă o iradiezi de la catedră, riști să devii un fel de John Keating (Robin Williams) din Dead Poets Society sau Henry Barthes (Adrien Brody) din Detachment. Iar dacă o trăiești purist și filantropic, într-o dimineață te vei trezi metamorfozat în Amelié.
Lumea încă mai asociază poezia cu extemporalele de autodictare din generală, când erai depunctat chiar și dacă la capăt de vers ai pus virgulă în loc de punct și virgulă. Sau cu versurile patriotice și scandările de la careu dinainte de ’89. Sechele și angajamente cu care această specie literară n-are (și nici n-ar fi trebuit să aibă) de-a face. Poezia, dimpotrivă, e energia cu care te lovește o veste imprevizibilă sau tranziția cu care se luptă organismul căutând să se adapteze la un nou tip de climă sau alt fus orar decât cel obișnuit.
Să crezi că poezia nu e decât un text scris în versuri, cu rimă, și să te ferești de ea echivalează cu naivitatea cuiva care se hotărăște să nu mai călătorească fiindcă nu vede rostul timpului petrecut în mijloacele de transport. Și mai pe scurt: să te ferești de poezie înseamnă să alegi să stai izolat într-o încăpere fără ferestre.
Pentru mine, încă dinainte să o defulez în cuvinte, poezia a avut un rol mesianic, ca o gură de aer proaspăt, iar astăzi o asociez, atunci când mustește în polisemie, cu punctul suprem de întâlnire dintre fiziologic și spiritual – desfătare trupească și epifanie contopite.
Puterea poeziei (dacă scrieți aceste două cuvinte cheie în căsuța de căutare google, veți da peste un filmuleț simpatic în care poetul Răzvan Țupa își interoghează congenerii cu privire la acest subiect) stă în articularea ei sinceră și necesară de către spirit. Ea are atât un rol concludent în conștientizarea alternativelor, cât și un efect terapeutic care te ajută să ieși din impas, deblocându-ți imaginația și, totodată, antrenându-ți gândirea asociativă.
Poezia, în adevăratul sens al cuvântului, reprezintă cea mai neangajată dimensiune a spiritului uman (căci nu e nici religie, nici convingere politică – ultimatumurile îi sunt străine). Dacă există licențe poetice, de ce să nu existe și licențe ale viețuirii noastre într-o lume hiper-birocratizată și ultra-tehnologizată. Iată poezia.” (Mihók Tamás)
Spre final, așa cum îi șade bine oricărui text despre un artist, voi rupe magia rândurilor scrise de Tomy, pentru a descrie într-un limbaj mai de lemn, activitatea lui literară de până acum.
Mihók Tamás, este un poet orădean, extrem de talentat. Tânărul de 26 de ani, este poet bilingv și traducător literar. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Oradea. A studiat la ELTE Budapesta timp de doi ani, ca bursier. În prezent este doctorand la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș.
A publicat eseuri și poezii în majoritatea revistelor literare din țară. Colaborează constant cu revistele Várad și Szőrös Kő. Autor a patru volume de poezii: Șantier în rai (Tracus Arte, 2013), winrar de tot (Tracus Arte, 2015), cuticular (Casa de editură Max Blecher, 2017) și cuticulum vitae (Syllabux, 2017) – ultimul în limba maghiară. Câștigător al premiului De-aș avea… (2014) / Familia și al premiului Kinde Annamária (2017) / Várad. Redactor al revistei literare „Poesis International”, redactor-șef al revistei filologilor orădeni „orașul 2d”, admin al platformei literare „Qpoem”.
Aș avea mai multe de atât de spus despre activitatea lui, în afară de copy paste-ul de mai sus. Dar adevărul e că poeziile scrise de Tomy spun mai multe despre activitatea lui, despre poezia însăși, decât orice descrierea seacă, tip CV. Ador volumul cuticular, cel mai recent volum a lui Mihók Tamás, și îl recomand cu drag, mai ales dacă sunteți în căutare de poezie profundă.
Vă invit să vă delectați cu un poem din viitorul volum malsezon, în curs de scriere.
despăgubiri
ca doi gemeni abandonați
la naștere despărțiți la adopție
achitați cu sume exorbitante
acum pentru daune morale
sunt
ochii
tăi
au tot luxul din lume
și t r e m u r ă
sorb din nectarul cerului în zori
și t r e m u r ă
dacă m-aș privi
în ei încă o dată
m-aș imbolnăvi
de lobstein,
oase
de sticlă.
