Descoperă comorile Pădurii Craiului – un proiect de conștientizare asupra valorilor naturale din Bihor

de |

Descoperă comorile Pădurii Craiului – un proiect de conștientizare asupra valorilor naturale din Bihor

În lunile aprilie – septembrie 2018 Centrul Pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor – filiala Pădurea Craiului, administrator al sitului Natura 2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului, derulează un proiect care are ca scop creșterea gradului de conștientizare a generației tinere din comunitățile locale asupra valorilor din aria naturală protejată. De asemenea, tinerii vor fi implicați în activități de monitorizare a speciilor de interes conservativ pentru îmbunătățirea managementului acestui areal.

În cadrul proiectului vor fi create instrumente educative participative pentru monitorizarea unor specii protejate din sit (kituri de monitorizare) care vor fi puse la dispoziția școlilor din comunitățile locale pentru desfășurarea de activități în colaborare cu administrația sitului.

Educație ecologică nonformală

Vor fi organizate activități de educație ecologică nonformală în care vor fi implicați cel puțin 60 de elevi. Aceştia vor participa la trei aplicații în natură de tip treasure hunt (vânătoare de comori), în comunele Vârciorog, Vadu Crișului și Roșia, precum și la o mini tabără ”Junior Ranger” în comuna Șuncuiuș. Parcurgerea unor trasee reprezintă un mod plăcut și interactiv de descoperire a zonelor cu valori naturale din locul în care tinerii trăiesc, de descoperire a speciilor de plante și animale protejate, de cunoaștere a rolului acestora în ecosistem și a modului de monitorizare și protecție a lor.

Workshop-uri

În cadrul întâlnirilor vor fi susținute și scurte workshopuri de fotografie, astfel încât participanții să parcurgă noțiuni de bază, pentru realizarea unor fotografii reușite în cadrul excursiilor. Cele mai bune fotografii realizate de participanți vor fi încărcate online pe site-ul www.padureacraiului.ro și vor fi supuse votului publicului. Câștigătorii vor fi premiați, urmând ca fotografiile să fie expuse în școlile participante și în alte locuri publice din comunitățile locale.

Kiturile educaționale de monitorizare vor fi distribuite – după organizarea activităților – în școlile participante, astfel încât acestea vor putea fi folosite în activități viitoare desfășurate în natură de către profesorii îndrumători, furnizând periodic informații administrației sitului.

De asemenea, în școlile din sit vor fi distribuite 500 de broșuri cu informații detaliate pentru monitorizarea a trei specii de animale de pe teritoriul sitului. Administrația sitului va lansa în acest mod un program deschis de monitorizare adresat instituțiilor de învățământ, care vor putea beneficia de sprijin pentru implementarea acestui tip de activitate.

Zonele unde vor fi desfășurate aplicațiile în natură pot fi folosite în viitor, cu implicarea comunităților locale, pentru amenajarea unor poteci tematice unde elevii vor putea participa la ghidaj și interpretare. În același timp, prin diseminarea informației, locuitorii vor deveni mai conștienți de valoarea patrimoniului natural de pe teritoriul pe care îl gestionează, de necesitatea protejării acestuia, și de posibilitățile valorificării resurselor în condiții durabile.

Prin creșterea gradului de conștientizare a comunităților asupra potențialului de dezvoltare, coroborat cu toate activitățile conexe întreprinse de CAPDD Bihor pentru dezvoltarea destinației de ecoturism Pădurea Craiului, zona ar putea deveni în viitorul apropiat un model de dezvoltare durabilă al comunităților locale, prin folosirea eficientă a resurselor turistice și a potențialului oferit de relief, biodiversitate, cultură sau tradiții.