Degustare de cafea by Yume, la ReWine

de |

Degustare de cafea – Coffee Tasting Brunch by Yume, la ReWine.

Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 11:00  avut loc la ReWine Bar o degustare de cafea – Coffee Tasting Brunch by Yume.

Yume Coffee Roasters este o prăjitorie de cafea din Cluj Napoca, care importă diverse sortimente de cafea. Acestea sunt prăjite și livrate ulterior, la cerere, fie pentru consumul propriu, la domiciliu, sau pentru diferite cafenele și restaurante. Se pot și degusta sortimentele de cafea, dacă se vizitează prăjitoria.

Revenind la evenimentul de sâmbătă, organizat și găzduit de ReWine, acesta a început cu o atmosferă relaxată, cum îi stă bine unei zile de sâmbătă. Participanților la eveniment li s-a pregătit și un brunch delicios alcătuit dintr-un croissant dulce cu căpșuni și cremă de brânză, și un croissant cu şuncă și gouda.

Lista cafelelor care au putut fi degustate a cuprins: espresso, V60 si cappuccino.

Din partea Yume, la această degustare de cafea au fost prezenți Mihai Sumedre (cel care a pus bazele Yume), și Răzvan Roșu. Aceștia au vorbit cu multă pasiune despre cafea, originea ei, procesarea acesteia și ce prespune munca fermierilor, dar și despre varietatea mare de cafele.

De asemenea, la degustarea primului fel de cafea servit, V 60, am aflat că cea mai bună metodă pentru a simți savoarea și aroma cafelei, este cupping-ul. Acesta este un termen folosit în degustarea de cafea și presupune să miroși cafeaua înainte de a gusta, iar după aceasta trebuie sorbită. Astfel, se împrăștie pe papilele gustative pentru a fi mai puternic simțite aromele cafelei.

Un alt lucru împărtășit de Răzvan, a fost că pentru a simți gustul real al cafelei nu trebuie adăugat zahăr sau lapte. Zahărul schimbă gustul cafelei, iar la fel se poate întâmpla și dacă ați consumat alte alimente sau băuturi înainte de cafea. De aceea, ideal pentru a savura gustul real al cafelei pe care urmează să o serviți, ar fi să beți puțină apă pentru a vă curăța papilele gustative.

Pe tot parcursul evenimentului de la ReWine s-a păstrat atmosfera jovială de la început, și senzația că era o întâlnire printre prieteni. Iar dacă nu ne credeți pe cuvânt, puteți să aruncați o privire în galeria foto de mai jos. La finalul degustării Mihai și Răzvan au oferit cadou plicuri de cafea din Japonia, tuturor participanților, care poate fi pregătit acasă.

La ReWine veți avea parte de multe evenimente interesante, menite să aducă puțină culoare și cultură în domeniul vinului, sau cum a fost acest caz, al cafelei. Pentru a fi la curent cu aceste tipuri de evenimente, puteți să îi urmăriți pe pagina de facebook:  https://www.facebook.com/ReWineOradea/