Cupa Bihorul 2018 Salonta la box

de |

Cupa Bihorul 2018 Salonta la box

Vineri, 27 iulie 2018, începând cu ora 20:00, Ştrandul Municipal din Salonta a găzduit ediţia a treia ediție evenimentului sportiv „Cupa Bihorul 2018 Salonta” la box, organizată de C.S. Basti Box Salonta. Manifestarea s-a desfăşurat cu aprobarea Federaţiei Române de Box.

La eveniment au participat echipe din Ungaria: Academia Madarfeszek Budapesta, Eger, Bekescsaba, Gyula iar din România: Universitatea Cluj, C.S.S. Nr. 2 Baia Mare, Olimpia Căuaş – judeţul Satu Mare, C.S.M. Timişoara, C.S. Holod, C.S. Crişul Oradea, C.S.M. Salonta şi, bineînţeles, clubul organizator C. S. Basti Box Salonta.

Conform participanţilor, ediţia a treia a competiţiei a fost organizată foarte bine.

La competiţie s-au înscris 61 de sportivi şi s-au disputat 24 de meciuri. Examinarea medicală, cântarul şi tragerea la sorţi s-au desfăşurat în condiţii bune. Toţi boxerii au primit avizul medical pentru intrarea în competiţie. Comportarea echipelor participante, a sportivilor şi a antrenorilor a fost notabilă.

Spectatorii au încurajat cu obiectivitate şi mai ales cu fairplay desfăşurarea spectacolului pugilistic. Deciziile arbitrilor judecători nu au fost contestate. Nu a fost nici un sportiv accidentat şi nu s-au raportat niciun fel de incidente.

Spectacolul pugilistic a avut și invitați de onoare precum domnișoara Laura Galea Viceprimarul Comunei Holod, Domnul Szabo Lazslo președintele atelajelor și a vânătorilor din localitatea Mezogyan – Ungaria.

 

Rezultatele competiţiei: Gero Bence 60 kg(MF Budapesta), Suciu Adrian 64 kg( U. Cluj), Kis Krisztian + 91 kg (Bekescsaba), Dragoș Alexandru 27 kg( BB Salonta), Gogan Ciprian 28 kg (BB Salonta) Groza Emanuel 41.5 kg (C.S.S. nr 2 Baia Mare), Busuioc Alexandru 48 kg (U Cluj), Pater Robert 48 kg(CSM Timișoara), Cioară Bogdan 56 kg ( BB Salonta), Cantor Alexandru 59 kg (BB Salonta), Lingurar Beniamin 52 kg (C.S. Holod), David Octavian + 80 C.S. Holod, Ilonca Cassandra 48 kg (BB Salonta), Marina Gogan 33 kg (BB Salonta), Lara Nagy 54 kg ( BB Salonta), Tonca Alexandru 56 kg (BB Salonta), Lal Eduard 50 kg (CSM Salonta), Kurti Bonita 66 kg (Bekescsaba), Csorba Csenge 50 kg ( Eger), Ruge Adrian 62 kg (BB Salonta), Tamas Eles 59 kg (BB Salont

a), Cotrău Ionuț 69 kg (CSM Salonta), Szucs Isti 69 kg (BB Salonta).