Cum am văzut incendiul!
Liniștea serii de sâmbătă a fost mistuită de o imagine. Etajul șapte al blocului îți oferă o panoramă de care nu te saturi niciodată, dar în acea seara, imaginea unui oraș adormit a dispărut sub lumina flăcărilor care păreau că vor să atingă cerul. Locația era inexactă, așa că am dat repede un search pe paginile de socializare, dar nu a trebuit să caut mult că au și apărut imaginile live cu una dintre cele mai emblematice clădiri ale Oradiei. Fosta Bibliotecă Județeană, actualul Palat al Episcopiei Greco-Catolice, a avut neșansa de a cunoaște puterea mistuitoare a flăcărilor. Asemenea unui balaur, acoperișul scuipa flăcări și împrăștia fumul negru și gros peste urbe, iar eu, mă simțeam neputincios, șocat. Simțeam cum ceva se rupe, ceva dispare parcă totdeauna cu toate că rațiunea îmi șoptea că se poate reface. Eram convins că luptătorii cu flăcările sunt dispuși să lupte până la capăt, că sunt asemenea cavalerilor în lupta cu dragonii legendari, dar cu toate acestea ceva dispărea și intra în istoria tristă a orașului. Îmi aminteam cum citisem despre acoperișul Primăriei care a fost distrus de un incediu, dar nu credeam că voi fi contemporan cu astfel de evenimente. Am continuat să urmăresc de la fereastra bibliotecii mele, continuam să privesc cum zidurile fostei biblioteci suportau tot mai greu căldura și forța apei care nu reușea să domolească flăcările. Îți trec o mulțime de gânduri, încerci să ghicești cauzele, ce se poate întâmpla, îți amintești de alte tragedii. Așa eram și eu! Încercam să caut o explicație, să găsesc în lista de telefon persoane care ar putea fi prezente, care să îți poată transmite în timp real ce se îmtâmplă. Da, știu! Pare copilăresc totul, dar inocența ne-a făcut pe toți cei care am privit să simțim o durere, un regret că nu va mai fi la fel.
Lumea din piață privea, la fel făceam și eu. Ascultam cum forfota și respirațiile oamenilor se lupta cu flăcările, iar fiecare secundă care trecea nu făcea decât să accentueze îngrijorarea. Fie că era orădean sau turist, fiecare om care urmărea știrile, live-urile de pe paginile de socializare, fotografiile, nu avea cum să rămână indiferent și asta pentru că dincolo de simple ziduri, vitralii, lemne, țigle, turnulețe, există istoria locului, există frumusețea și duritatea care în acele momente erau supuse chinului. Focul a fost învins, la fel au fost și cei 1 300 de metrii pătrați ai Palatului Episcopiei Greco-Catolice, așa că am plecat gândindu-mă la ce putea fi, la ce se poate face pe viitor, cât timp va dura ca Piața Unirii să fie din nou completă?
Articol realizat de: Sebastian Ferchi
Fotografie repezentativă: Claudiu Oros
