Cea mai mare bazilică romanică din Transilvania se află în Bihor
Are o istorie de peste 900 de ani, a fost grav avariată în timpul invaziei tătare din 1241, dar câteva elemente sunt vizibile și astăzi. Vorbim despre bazilica romanică din Tămașda, comuna Avram Iancu, Bihor, o clădire impresionantă, cea mai mare construcție de acest fel din Transilvania, care a rămas în picioare până azi. Te invit să-i descoperim povestea!
Pons Thomae de ieri, Tămașda de azi…
Sursele istorice vorbesc despre târgul întemeiat pe aceste meleaguri de cavalerii teutoni, un ordin religios german catolic, iar bazilica deservea o mănăstire. Anul 1241 a reprezentat o răscruce în istorie, iar târgul n-a făcut excepție, deoarece invazia tătară a distrus o parte semnificativă din mica așezare, chiar și bazilica fiind grav afectată. În preajma acestui eveniment apare și prima menționare a bazilicii în cronici, călugărul Rogerius refugiindu-se aici din calea cotropitorilor.
Două stiluri arhitecturale, un mozaic confesional
Părțile avariate în invazie au fost refăcute la scurt timp, iar următorii 800 de ani nu au trecut fără să-și lase amprenta, dar, cu toate acestea, ruinele rămase încă surprind îmbinarea stilului roman cu cel gotic. Izvoarele istorice atestă că, inițial, bazilica deservea serviciul religios romano-catolic german, dată fiind prezența coloniștilor sași și a cavalerilor teutoni în regiune, iar mai apoi a deservit populația maghiară. Ulterior, reforma religioasă la care au aderat și nobilii maghiari a transformat bazilica în lăcaș de cult calvinist.
Un destin greu și o rază de speranță
Ai crede că invazia tătară a fost cea mai mare pată neagră a istoriei pentru această bazilică, dar cei 800 de ani care s-au scurs din acel moment au fost și ei plini de obstacole. Prin reforma agrară din 1921, terenul din jurul bazilicii a revenit unui localnic. Monumentul istoric a venit și el… la pachet. Iar oamenii i-au găsit utilitate, ani la rând spațiile rămase în picioare fiind folosite ca magazie pentru unelte sau coteț pentru găini. Recent, o fundație a reușit să concesioneze construcția deja în stadiu avansat de degradare pentru a face un ultim efort de redare în circuitul turistic a părților care încă rezistă din impunătoarea construcție: turnul flancat, fără acoperiș și corul cu absidă, care a suferit modificări.