Dorim să te ținem la curent cu unele dintre cele mai frumoase și importante evenimente din orașul Oradea. De aceea, prin intermediul Ghid Local Oradea, îți recomandăm câteva dintre cele ce urmează să aibă loc în weekendul acesta: 12 – 14 august 2016.
Tu ce faci în weekendul 12 – 14 august?
Expoziție: Proiecte de arhitectură 2016
În perioada 1 – 30 august 2016 va avea loc expoziția „Proiecte de arhitectură 2016”.
Absolvenții Facultății de Arhitectură și-au strâns câteva proiecte de arhitectură realizate pentru ca de-a lungul lunii august să poată fi văzute de către oricine vrea, la Casa Darvas. Dintre cele 36 de lucrări de diplomă, nouă vor fi expuse în sălile de expoziție a monumentului istoric menționat anterior…
Dragi orădeni, pregătiți-vă căci urmează: Cinema în aer liber!
Cinema în aer liber = o lună cu filme sub clar de lună (4-28 august 2016). Filmele se vor putea viziona din cele trei zone special amenajate: zona pături, zona baloți de paie și zona de scaune.
Programul proiecțiilor este următorul:…
Campionatul European U16 feminin – Divizia B
În perioada 5 – 14 august, Oradea va găzdui Campionatul European U16.
Cu această ocazie, în cadrul Campionatului European U16 feminin, 23 de echipe naționale din Europa vor participa la cea mai mare competiție internațională organizată la Oradea până în prezent.
Participantele au fost repartizate în patru grupe, după cum urmează:…
În data de 5 august 2016, începând cu ora 17:00, va avea loc vernisajul intitulat Sacru și Profan, organizat cu sprijinul Asociației Artiștilor Naivi din România, la Sinagoga Neologă Zion.
Expoziția Sacru și profan, realizată de artistul naiv Ioan Măric, se va desfășura în perioada 5 – 22 august 2016, timp în care cei care doresc să-i aprecieze arta sunt invitați la Sinagoga de pe strada Independeței pentru a se bucura de picturile expuse. Vernisajul de vineri, 5 august, va fi prezentat de profesorul universitar doctor Aurel Chiriac, directorul Muzeul Țării Crișurilor…
Săptămâna Patrimoniului la Roșia Montană
Mijlocul lunii August este dedicat, prin tradiției, Roșiei Montane. Oriunde te vei afla în perioada 8 – 15 august, dă o fugă la Roșia Montană.
Noi, voluntari ai programul Adoptă o Casă și susținători ai dezvoltării durabile a zonei, punem uneltele deoparte pentru o săptămână și învățăm de la meșteri locali cum se face șindrila, cum se lucrează lemnul sau cum se zidește un „maur”. Vă invităm pe toți să luați parte la tururile ghidate și atelierele demonstrative de peste zi, iar seara să ne încălzim fie la povestiri la foc, alături de săteni, fie la o proiecție de film. Opt zile de activități pentru toți cei ce vor să descopere și să redescopere Roșia Montană, dar și Corna – satul vecin – prin prisma patrimoniului și a oamenilor săi…
Primul eveniment auto din Vestul țării va avea loc în perioada 13 – 14 august 2016, și anume: Car & truck, Show & Shine!
Orădenii iubitori de mașini și camioane vor avea parte, odată cu sosirea mijlocului lunii lui cuptor, de posibilitatea de a privi exemplare pe patru sau mai multe roți, din cele mai alese, frumos modificate și pregătite special pentru prima ediție Car & Truck, Show & Shine…
Vă dorim un weekend excelent!
Evenimente recomandate de Ghid Local Oradea.