Câteva dintre statuile din Oradea

de |

Câteva dintre statuile din Oradea.

Cu toții cunoaștem statuile din Oradea pe lângă care trecem zi de zi, prin centrul orașului, însă puțini dintre noi știm cine sunt cu adevărat cei pe care aceste statui îi înfățișează. Așadar, vă invităm să descoperiți, în rândurile de mai jos, istoria unora dintre cele mai cunoscute statui din Oradea.

Statuile poeților maghiari de pe strada Republicii.

Multă lume se întreabă adesea ce reprezintă statuia amplasată pe pietonala Republicii, lângă liceul „Ady Endre”. Grupul statuar amplasat în anul 2012 îi înfățișează pe Ady Endre, Dutka Akos, Juhasz Gyula şi Emod Tomas, membri ai cenaclului „Holnaposok”, însemnând „Cei de mâine”. Grupul a luat ființă la începutul secolului XX, și despre care se afirmă deseori că a revoluționat lirica maghiară. Statuile au fost realizate de sculptorul Deak Arpad, în urma unui concurs de idei.

 

Statuia soldatului necunoscut din Parcul 1 Decembrie

Dacă ajungi în Parcul 1 Decembrie, e inevitabil să nu sesizezi prezența unei statui maiestuoase, care se înalță falnic deasupra aleilor parcului. Statuia a fost construită în memoria soldaților ce și-au pierdut viața pe front, aceștia fiind omagiați peste tot în țară, în diferite moduri, iar în Oradea, omagiul a constat în amplasarea unei statui.

 

Statuia Reginei Maria a României, din Piața Ferdinand

După ce regimul comunist a facut-o nevăzută, statuia ce o întruchipează pe Regina Maria a României și-a făcut iar apariția în Piața Ferdinand. A fost ridicată în anul 2012, în urma muncii sculptorului Paina Dumitru. Pe fiecare latură a soclului statuii se află diferite inscripții, însă una dintre acestea atrage, în mod cert, atenția. Este vorba despre un basorelief ce îi înfățișează pe Regina Maria și Regele Ferdinand, în fața clădirii Primăriei din Oradea, în cadrul vizitei din 1919.

Statuia lui Mihai Viteazul din Piața Unirii

Statuia ecvestră din Piața Unirii le este cunoscută tuturor, fiind un punct de reper al zonei. Este înfățișat Mihai Viteazul, personalitate istorică de o importanță desăvârșită. El a fost înfăptuitorul primei Uniri, cea de la 1600, a celor trei țări medievale ce formează România pe care o știm cu toții astăzi: Transilvania, Moldova și Țara Românească. Cu toate că statuia se află în același loc încă din 1994, au existat numeroase controverse și afirmații de contestare la adresa acesteia. Acestea au fost legate de  amplasarea acesteia cu spatele la granița cu Ungaria, nu cu fața, drept simbol al apărării patriei. Alte afirmații au fost referitoare la rasa calului pe care se află Mihai Viteazul. Calul de rasă pur-sânge englez, nu ar fi existat în timpul vieții acestuia.

Monumentul Holocaustului din Oradea

În memoria evreilor care au fost victimele ororilor Holocaustului, a fost amplasat, în curtea Sinagogii Ortodoxe din Oradea, un monument de o remarcabilă eleganță. Monumentul a fost construit din marmură neagră. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, comunitatea evreiască din Oradea constituia aproape o treime din populația întregii urbe. Aceasta reprezenta cea mai numeroasă comunitate evreiască din întreaga Transilvanie. Astăzi au mai rămas numai 600 de suflete. Locul ales pentru amplasarea monumentului este unul cu o semnificație aparte. Se află în zona unde începea ghetto-ul orădean, unde mii de evrei au fost catalogați, urmând a fi transportați către lagărele naziste.

Acestea fiind spuse, vă invităm să descoperiți cât mai multe dintre statuile din Oradea. Fiecare are o semnificație total unică, ce așteaptă interesul dumneavoastră.