Bihorul pe bicicletă.
În 10 iunie 2017 va avea loc un eveniment organizat de Agenția de Management al Destinației Bihor și Consiliul Județean Bihor Redescoperă Bihorul pe bicicletă. Iubitorii de pedalat care doresc să guste vinurile din frumoasele crame situate în Valea Ierului și Valea Barcăului sunt invitați să participe la tura de biciletă denumită ”Drumul Vinului”.
Traseul propus are o lungime de 36 de kilometri din care 16 km pe drumuri agricole de pământ și piatră, iar 20 km vor fi parcurși pe asfalt. Traseul este de o dificultate medie și oferă peisaje naturale splendide pentru acest sezon. În plus, pe traseu vor fi indicatoare și vor fi asigurate puncte de alimentare cu apă. Potrivit recomandărilor poliției rutiere participanții trebuie aibă o vestă reflectorizantă și cască de protecție, de asemenea circulația bicicliștilor pe drumurile publice se face în șir indian, iar traversarea drumurilor pe trecerile de pietoni se face pe lângă bicicletă. Pentru a vă putea bucura de traseul propus vă recomandăm ca bicicletele să fie de tipul mountain bike sau cross country.
Pe parcursul zilei vor fi vizitate obiective turistice, crame și pivnițe de vin, castelul Zichy din Diosig, Lacul Sântimreu, crama Ur din Sântimreu, un monument istoric Biserica romano-catolică din Sâniob, ștrandul din Sânnicolau de Munte, castelul Stubenberg, crame și muzeul din Săcuieni. În timpul vizitării fiecărei crame, turiștii vor putea degusta din mai multor soiuri de vin, diverse produse culinare și preparate locale făcute după rețete tradiționale.
Pornirea pe traseu se va face la ora 7:30 din fața gării Oradea. Transportul de la Oradea până la Diosig și întoarcerea din Săcuieni la Oradea se poate face cu autocarul pe baza următorului formular de înscriere Formular de înscriere la evenimentul Redescoperă Bihorul pe bicicletă – Drumul Vinului (10.06.2017) de pe pagina de facebook a Agenției de Management al Destinației Bihor, www.facebook.com/bihorturism.
Ultima zi de accesare a formularului este data de 8 iunie ora 23:00. Prețul unui bilet este de 10 lei pe sens pe persoană, preț în care este inclus și transportul bicicletei. Biletele pot fi achiziționate pe loc sâmbătă dimineața de la șoferul autocarului.