Atmosfera specială a cafenelelor R&R

de |

Atmosfera specială a cafenelelor R&R.

Nu există plăcere mai mare în viață decât o oră sau două de consolare, cu una dintre cărțile tale preferate. Iar cititul într-un spațiu confortabil, plăcut, unde poți savura o cafea sau răcoritoare, este ideal pentru orice pasionat de lectură. Pe măsură ce vremea devine tot mai caldă în fiecare zi, căutăm locuri unde să ne retragem pentru odihnă și relaxare. Cafenelele R&R sunt locații în care găsești o atmosferă altfel față de alte cafenele din oraș. Ce anume dă cafenelelor R&R un aer aparte?

Cafea și băuturi speciale – sunt servite cu stil și creează o dispoziție mai mult decât plăcută clienților. De asemenea, acum că a venit vara, atât în locația de pe pe strada Republicii nr. 22, cât și în cea din Cetatea Oradea, te poți relaxa și pe terasă.

Artă– Rafturile pline de cărți, expoziții temporare, și alte evenimente, fac din R&R bookstores & coffeehouses un loc plin de artă.

Evenimente culturale inedite – lansări de carte, cercuri de lectură, concerte, dezbateri, conferințe, chiar și evenimente private au fost deja găzduite în cele două locații R&R. Spațiile ofertante, amestecul echilibrat de piese de mobilier vintage cu decorațiuni rafinate creează un aer cosmopolit și boem care e foarte greu de găsit în altă parte. Deschiderea echipei față de inițiative inedite face din aceste locații locuri perfecte pentru evenimentele la care ai visat să le organizezi și/sau să participi. Nu ezita să-i contactezi dacă ai o idee care te preocupă de ceva timp.

Muzică plăcută – Melodiile care rulează pe fundal ajută la aerul exotic, sau de ce nu, aristocrat, al cafenelelor.

Amestecul interesant de oameni – Indiferent de naționalitate sau etnie, toți oamenii sunt bineveniți în interiorul cafenelelor R&R. Atmosfera cosmopolită este un alt plus al R&R.

Librării… și mai mult decât atât – Lectura privată este permisă în aceste locații spre deosebire de unele librării. Poți să îți iei cartea preferată cu tine de acasă și să citești în tihnă în timp ce consumi ceva de la bar sau poți răsfoi și achiziționa de acolo ce te interesează în materie de lectură. La R&R Republicii vei găsi cărți din toate domeniile ca în oricare librărie generalistă veritabilă. Găsești de la cărți de povești la drept, cărți practice, de afaceri și tratate de psihologie, până la literatură universală, dar vei găsi și cele mai citite titluri ale unor autori români. Totodată, au o bogată ofertă de cărți în limbi străine, dar și cărți în limba maghiară.

În schimb, la R&R Cetate selecția de carte e axată mai mult pe turiști și persoane care doresc să se relaxeze astfel că veți găsi preponderent ghiduri, albume, cărți de spiritualitate, titluri pentru cei mici, beletristică și mai puțin cărți de specialitate.

Cafeaua– Lanțul R&R bookstores and coffeehouses redefinește conceptul de cafenea și librărie și creează ceva unic în care cele două se contopesc. Sunt locații care îmbină armonios cafeaua cu cartea, locuri deschise și confortabile datorită ambianței create și a calității discuțiilor care pot  fi purtate în aceste medii aparte..

Spații culturale dar și de socializare, în aceste locații îți poți bea cafeaua dimineața și te poți relaxa singur, cu o carte, sau împreună cu prietenii.

 

Urmărește-i pe Facebook și Instagram:

Facebook: https://www.facebook.com/lantulRR/

Instagram: http://instagram.com/lantulrr