Teatrul Arcadia a fost premiat în cadrul Festivalului Internaţional de Animaţie „Sub bagheta lui Merlin”

de |

Teatrul Arcadia a fost premiat în cadrul Festivalului Internaţional de Animaţie „Sub bagheta lui Merlin”

 

Teatrul Arcadia a participat, săptămâna trecută, la cea de a III-a ediție a Festivalului Internaţional de Animaţie „Sub bagheta lui Merlin”, Timişoara 2018, cu producția artistică Cenușăreasa. Spectacolul s-a bucurat de aprecierea publicului, dar și a juriului care i-a oferit scenografie Oana Cernea Premiul pentru Costume.

Teatrul Arcadia a onorat miercuri, 4 octombrie, invitația de a participa la cea de a III-a ediție a Festivalului Internațional „Sub Bagheta Lui Merlin”, festival desfășurat în Timișoara și organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret Merlin. În cadrul evenimentului, trupa Arcadia a participat cu spectacolul Cenușăreasa, una dintre cele mai îndrăgite și apreciate producții artistice orădene pentru copii din ultimii ani. Prezența Arcadiei pe scena festivalului nu a trecut neobservată, trupa orădeană bucurându-se de entuziasmul publicului dar și de aprecierea juriului. Astfel, spectacolul s-a întors acasă cu un binemeritat premiu: Premiul pentru Costume, acordat Ex Aequoe scenografei orădence Oana Cernea, pentru spectacolul Cenușăreasa, și scenografului Mihai Androne (Teatrul Imaginario Ploieşti), pentru costumele din spectacolul Vrăjitorul din Oz. Premiul este cu atât mai important cu cât teatrul orădean a fost prezent în festival alături de alte 16 prestigioase teatre din din România, Italia, Ungaria și Republica Moldova.

Spectacolul Cenușăreasa a avut premiera în aprilie 2017 şi s-a bucurat de aprecierea publicului orădean, dar și de aprecierea publicului de specialitate, fiind invitat și în Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete Puck , ediția a XVI-a – Cluj Napoca, octombrie, 2017. Spectacolul a fost pus în scenă de regizarea Adela Moldovan, cea care semnează şi dramaturgia, şi îi are în distribuție pe actorii: Consuela Egyed, Alexandru Pop, Andrei Fazecaş, Florin Stan, Zentania Lupşe, Armanca Serac, Florian Silaghi și Igor Lungu. Scenografia spectacolului a fost realizată de Eustaţiu Gregorian, costumele de Oana Cernea, iar muzica de Ladislau Luptovits