Fondul Științescu 3.0
Atunci când formulele complicate sunt însoțite de experimente practice și sunt corelate cu viața de zi cu zi, știința devine interesantă și spectaculoasă pentru toți copiii, nu doar pentru olimpici. De acest lucru s-au convins deja peste 3400 de copii și tineri bihoreni, după ce au experimentat în cadrul atelierelor Științescu utilitatea practică a științelor, descoperind motive în plus să învețe cu plăcere.
Continuăm această aventură, pe care am început-o în toamna anului 2016, lansând marți, 2 octombrie 2018, apelul de proiecte pentru cea de-a treia ediție a programului Fondul Științescu Oradea. Prin acest program, Fundația Comunitară Oradea urmărește să ofere 120.000 lei pentru inițiative bihorene care își propun să-i împrietenească pe tinerii cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani cu științele, prin proiecte educaționale din domeniul STEM (științe, tehnologie, inginerie, matematică).
Dacă ești pasionat de științe, cum ar fi să explici chiar tu chimia prin gătit, fizica prin ateliere de fotografie sau să organizezi activități practice de robotică prin construcții Lego? Fie că faci parte dintr-o organizație non-guvernamentală (inclusiv asociații studențești, asociații de părinți, asociații ale școlii) sau doar ești parte dintr-un grup de inițiativă, fie că ești profesor, elev, student, muzeograf, bibliotecar, cercetător, inventator, angajat într-o companie, free-lancer sau, pur și simplu, părinte sau bunic şi ai o idee despre cum poți face ca pasiunea ta pentru științe să fie transmisă mai departe tinerelor generații, Științescu abia așteaptă să te cunoască.
Toţi cei interesaţi de programul Fondul Științescu îşi pot înscrie proiectele până la data de 2 noiembrie 2018, prin completarea formularului de înscriere disponibil pe pagina web a programului Fondul Științescu Oradea: http://oradea.stiintescu.ro/detalii-inscriere/. Un juriu dedicat şi pasionat la rândul lui de ştiinţe va selecta proiectele cele mai merituoase, urmând ca acestea să fie finanţate cu o sumă de până la 12.000 lei fiecare.
Programul este o inițiativă a Romanian-American Foundation, în parteneriat cu Federația Fundațiile Comunitare din România, alcătuit din donații făcute de companii locale și donatori individuali care sprijină educația științifică. În cadrul celor două ediții au fost finanțate 34 de proiecte, cu peste 246.000 lei, 3464 beneficiari direcți, 9475 ore de voluntariat, 316 de membri în echipele de proiect, peste 730 de ateliere interactive din domeniul STEM.
Pentru mai multe detalii, accesați: http://oradea.stiintescu.ro/ sau https://www.facebook.com/stiintescuoradea/ .
Contact:
Teodora Albiter – Manager Proiecte [email protected]
0743.899.901
Fundația Comunitară Oradea este o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, care își propune îmbunătăţirea vieţii locuitorilor din judeţul Bihor prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru iniţiative locale. Facem posibil acest lucru prin încurajarea spiritului filantropic și de responsabilitate socială al organizaţiilor non-guvernamentale, companiilor și persoanelor fizice/grupurilor de iniţiativă, cu scopul de a acoperi nevoile mereu în schimbare ale comunității.
Fundația Comunitară Oradea face parte din programul național de “Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația Pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation.