ANA – Vacanță fără praf

de |

Agenția Națională Antidrog (ANA), cu sprijinul voluntarilor CPECA, derulează proiectele de prevenire a consumului de droguri: Vacanță fără praf și Vară și sănătate curată.

Prin intermediul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere (CPECA) Bihor, cele două proiecte mai sus amintite (Vacanță fără praf, respectiv Vară și sănătate curată) sunt puse în practică în perioada iulie – septembrie.

„Cele două proiecte vor fi implementate în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Direcţia de Sănătate Publică Bihor şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor, S.C. Administraţia Domeniului Public S.A. şi S.C. Turism Felix S.A.

Scopul proiectelor îl constituie familiarizarea participanţilor, tineri şi adulţi, cu efectele principalelor categorii de droguri, prevenirea consumului de droguri, a violenţei şi delincvenţei juvenile, prin oferirea de informaţii care să permită creşterea nivelului de educare şi de conştientizare al tinerilor, în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri şi a adoptării unor comportamente prosociale” – sursă text AICI.

Obiectivele specifice ale proiectelor sunt:

  • formarea unor deprinderi antidrog, antialcool şi antitutun, a capacităţilor de a lua decizii corecte şi a abilităţilor asertive de refuz;
  • promovarea unei vieţi sănătoase, disciplinate şi cumpătate;
  • oferirea unor alternative de petrecere a timpului liber, prin organizarea de competiţii sportive.

Toate activitățile menite să îndeplinească scopul și obiectivele mai sus menționate vor fi desfășurate în taberele Dinamo, Oradea, Șuncuiuș și Bratca, respectiv ştrandurile Ioşia din Oradea, Apollo din staţiunea Băile Felix şi Venus din staţiunea Băile 1 Mai.