de |

Alex Vâșcan – orădean plecat în București pentru a putea crește în plan muzical și pentru ca, într-un final, să ofere muzică…

Așadar, haideți de parcurgeți rândurile de mai jos înainte ca Alex să ne (în)cânte în Urban Place, în seara de 28 decembrie.

alex_vascan_3

  • Mulțumim că ai acceptat să ne oferi acest interviu! Voi începe cu o întrebare destul de clasică dar care, consider eu, este necesară: Care a fost prima ta întâlnire cu muzica?

Am luat contact pentru prima dată cu muzica (bună) în urma unei drumeții. Acum 14 – 15 ani, pe traseul Vadul Crișului – Șuncuiuș, de-a lungul căii ferate. Uzi până la piele am intrat într-un local pentru a ne trage sufletul. Înăuntru era un automat bizar, portocaliu, care funcționa cu fise: un tonomat muzical! Curios, am introdus prețul afișat și la recomandarea unor prieteni am apăsat butonul pe care scria Rammstein – Amerika. Acesta a fost primul meu contact cu muzica rock, unul fericit care mi-a schimbat viața.

  • De ce ai decis să continui cu muzica, să-ți construiești o carieră în acest domeniu?

Dorind să-mi ocup timpul altcumva decât în fața televizorului sau calculatorului, am încercat o multitudine de sporturi și activități recreative: polo, fotbal, judo, tir cu arma. Chitara a fost dragoste la primul acord reușit. Având, ulterior, și experiențe concertistice cu prima mea trupă, mi-am dat seama că muzica este, fără nicio urmă de dubiu, chemarea mea în viață.

  • Cum este viața departe de casă, dar aproape de muzică?

Sunt de părere că Bucureștiul este singurul oraș din România în care industria muzicală îți poate permite să accesezi această meserie din punct de vedere profesional, cu toate valențele ei: reprezntații live, înregistrări audio, producție audio, chiar și meditații la instrumente. Aici sunt marii capi ai industriei muzicale autohtone, deci trebuie să te perinzi pe lângă ei. Desigur, desprinderea de casă, familie, prieteni (și practic toată zona mea de confort) a fost o decizie pe care mi-am asumat-o pentru a fi zi de zi mai aproape de visul pe care l-am avut încă din copilărie: o carieră în domeniu.

  • În prezent cânți alături de Timpuri Noi. Ce înseamnă pentru tine această colaborare?

Timpuri Noi reprezintă momentul maturizării mele muzicale. Un fel de facultate de practică muzicală, dacă îmi permiți. Având colegi de trupă foarte buni, și totodată excelenți pedagogi, percepția mea despre muzică s-a schimbat la 180 de grade. Am învățat relațiile dintre instrumente, comportamentul adecvat și disciplinat la montarea unei scene și probe de sunet, compoziție și aranjament, mi-am cizelat tușeul și am învățat să cânt corect și cu cojones :)). De mare ajutor, și ce m-a atras pe mine la acest brand, a fost în primul rând multitudinea de stiluri muzicale îmbinate armonios într-o discografie cum n-am mai văzut până acum!

alex_vascan_4

  • Pe lângă această colaborare, ce alte proiecte muzicale mai ai?

În prezent cânt doar cu Timpuri Noi. De curând, am început să pun bazele unui proiect secundar. Un proiect acustic împreună cu o fată cu o voce foarte bună, Adelina. Ne gândim să interpretăm mai multe melodii în cadrul unor evenimente puțin mai selecte. Mi-ar plăcea, desigur, să mă implic în mai multe proiecte însă programul cu formația îmi ocupă foarte mult timp.

  • Vei reveni la Oradea în curând și, mai mult decât atât, vei concerta în data de 28 decembrie în Urban Place. Ne-ai putea spune, în mare, ce supriprize ne-ai pregătit?

Sincer, acest concert e o supriză și pentru mine. E un experiment, să zic așa. Mă refer la faptul că m-am gândit la tematica concertului doar în momentul în care am primit oferta de a cânta aici! Pot doar să spun că este un concert cu un repertoriu 100% românesc, care va rezona cu publicul, INDIFERENT DE VÂRSTĂ! Doar ce ai pomenit cuvântul „surpriză”. Las-o să rămână așa!

  • Cum de ai ales să vii singur, fără trupă?

Mi s-a propus un concert acustic în care (în premieră) să interpretez singur. Privesc această oportunitate și ca pe o metodă bună de promovare personală.

  • În general, despre ce îți place să cânți?

Îmi place să prezint realitatea sub o aură comică. Există un trend în care foarte multe formații au versuri foarte serioase, foarte siropoase, filozofice, însă nu rezonez absolut deloc cu această modalitate de exprimare. Și așa tind mai degrabă să las lirica pe ultimul loc când vine vorba de interpretarea unei piese exact din același motiv: vreau să mă concentrez pe mesajul ascuns al piesei, cel dinăuntrul partiturii muzicale.

alex_vascan_1

  • Planuri pentru anul nou… ?

De obicei sunt spontan și ascult de trăirea de moment. Și totuși ar fi ceva ce-mi propun de ceva timp și sper să se materializeze anul următor. M-am ferit foarte mult să compun ceva, și când am început să o fac am aruncat partituri după partituri la gunoi. Asta pentru că sunt un perfecționist și mă pierd în detalii. Sunt un bun compozitor de into-uri ale pieselor, pentru că acea fază am experimentat-o cel mai mult. Poate anul următor vin cu o suită de compoziții personale pe care să le interpretez cu vocea, chitara și piciorul de acompaniament.

  • Ce alte pasiuni mai ai, pe lângă muzică?

Nu pot sta nici cinci minute fără chitară în mână. Greu este atunci când mă deplasez prin oraș în mijloacele de transport în comun și nu am această posibilitate. Încep să bat vreun ritm, ascult muzică, citesc, sau le fac pe toate trei deodată. M-am ambiționat în acest an și am început să scriu. Este un proiect pe care mi l-am propus din clasa a douăsprezecea, pe care încă îl consider genial. Detalii la lansarea cărții :))

  • Iar, pentru final, un gând pentru orădeni și pentru cei care vor fi prezenți în seara de 28 decembrie la concertul tău…

Chitara nu mușcă, scena nu mușcă. Haideți cât mai în față și cântați împreună cu mine! Mi-e dor de voi, și abia aștept să ne reîntâlnim!

Interviu luat de Diana Pașc

alex_vascan_2

Îi mulțumim lui Alex pentru interviu și îl așteptăm cu drag în data de 28 decembrie, miercuri, începând cu ora 20:00, în Urban Place. Prețul unui bilet este de 15 lei, iar acestea pot fi achiziționate de la bar, din Urban Place. Pentru mai multe informații și/sau rezervări, sunați la 0758 317 766.

Happy Come Home cu Alex Vâşcan

Eveniment organizat de LB Shows.