Dragi bihoreni, se dă startul la cel mai mare eveniment de fundraising prin înot din țară! Încep înscrierile pentru Swimathon, ediția a V-a.
Proiectele valoroase din județ pot fi finanțate prin intermediul evenimentului numit Swimathon!
[adsanity_group num_ads=1 num_columns=1 group_ids=337 /]
Te poți înscrie în acest mare proiect dacă…
„Vrei să organizezi un concert de jazz? Vrei un spațiu creativ, în care să picteze toți artiștii neînțeleși? Vrei să faci graffiti 3D în parcare? Sau să văruiești scara blocului și să plantezi panseluțe de-a lungul străzii? Sau poate ai un plan mai grandios? Vrei să pui pe roate o comunitate care tresare la o pasiune pe care nimeni nu știe că o împărtășește cu un sfert din oraș, fiindcă nu aveți unde să o exersați împreună? Vrei să schimbi fața orașului, măcar în cartierul tău, să ajuți un om care are nevoie de sprijinul nostru pentru a trece peste o cumpănă sau îți dorești să pui pe picioare o afacere socială?”
Data limită pentru înscrieri este 2 aprilie 2017.
Dar cum funcționează tot acest demers?
„Un grup de inițiativă, fie că e format din prieteni sau că reprezintă un ONG, înscrie la Swimathon un proiect cu impact în comunitate. Apoi, își formează o echipă de înotători cu suflet mare, care vor sări în apă în ziua evenimentului. Până la competiția de înot, fiecare echipă își creează rețele de donatori și susținători. Susținătorii vor dona o sumă fixă pentru fiecare lungime de bazin parcursă de echipă, în timpul evenimentului. Cu cât mai multe ture de bazin parcurse, cu atât mai mulți bani se adună în contul proiectului.”
Cum arată Swimathon în cifre?
- 4 ediții
- 59 de proiecte finanțate
- 892 de înotători
- 7111 lungimi de bazin
- 355,5 km înotați
- 150 de voluntari
- 290.000 lei adunați
- 1057 de sponsori și donatori individuali
- peste 3000 de susținători în tribune
Citește mai multe informații despre proiect pe site-ul Fundației Comunitare Oradea.
Evenimentul va avea loc în 27 mai 2017, începând cu ora 10:00, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu.
CITEȘTE ÎNTREG COMUNICATUL DE PRESĂ
[adsanity_group num_ads=1 num_columns=1 group_ids=337 /]