Ziua mondială a teatrului de păpuși – sărbătoare pentru cei mici

de |

Ziua mondială a teatrului de păpuși – sărbătoare pentru cei mici

Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria se pregătește din nou de sărbătoare. Ziua Mondială a Teatrului de Păpuși se aniversează în fiecare an în data de 21 martie. Micii spectatori sunt îndemnați să devină ei înșiși scenografi, regizori și actori, în cadrul celei de-a treia ediții a concursului „Teatrul meu de păpuși”, care se va desfășura duminică, 18 martie, de la ora 17:00, la Sala Arcadia.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani sunt invitați să facă parte, pentru o zi, din echipa celor care dau viață păpușilor prezente în spectacolele Trupei Arcadia. Înainte de porni în expediția artistică pregătită pentru ei, doritorii trebuie doar să dea frâu liber imaginației pentru a-și confecționa propriile păpuși pe care vor trebui să le angreneze într-o scenetă de maxim 5 minute. Scenetele pot fi atât fragmente din basme, poveşti, poezii, fabule, cântece, cât și creații proprii, iar participanții se pot prezenta fie individual, fie în echipe de cel mult zece persoane.

Pentru confecționarea marionetelor, artiștii păpușari recomandă următoarele obiecte: șosete, figurine decupate, linguri de lemn costumate, pet-uri, ambalaje, hârtie, materiale textile, legume, fructe, plastilină, orice obiecte casnice care se pot transforma miraculos în personaje. Juriul va fi format din actorii Trupei Arcadia, iar participanții vor fi răsplătiți pe măsura ingeniozității și a efortului creator. Înscrierile la concurs se fac completând următorul formular online (formularul se va putea accesa și de pe pagina de Facebook a Trupei Arcadia, în evenimentul creat special pentru acest concurs)

Însoțitorii participanților sunt invitați să se bucure de momentele artistice în limita locurilor din sala Arcadia, iar costul intrării este de 5 lei/persoană.

La fel ca anul trecut, artiștii teatrului vor susține ateliere prin care îi vor ajuta pe micii participanți să se pregătească pentru concurs. Primul atelier este dedicat construcției de păpuși. Se va desfășura în 5 martie, de la ora 17:00, la Sala Arcadia și va fi susţinut de către un scenograf și un pictor al Teatrului Regina Maria. Al doilea atelier, dedicat mânuirii de păpuși, va avea loc în data de 6 martie, de la ora 17:00, la Sala Arcadia și va fi susținut de către actorii Trupei Arcadia.

Înscrierea la ateliere se face completând următorul formular online (formularul se va putea accesa și de pe pagina de Facebook a Trupei Arcadia, în evenimentul creat special pentru acest concurs): https://goo.gl/1P2ECq, iar taxa de participare la un workshop este de 10 lei/persoană. Data limită de înscriere este 2 martie. Atenție, participarea la ateliere nu este o condiție obligatorie pentru participarea la concurs.

Locurile sunt limitate, aşa că vă îndemnăm să vă înscrieți cât de repede posibil. Data limită de înscriere la concurs este 14 martie, iar la ateliere vă puteți înscrie chiar și la fața locului, numai că vă sfătuim să nu amânați prea mult, deoarece sunt doar 20 de locuri/workshop. Pentru a afla mai multe informații, vă rugăm să urmăriți pagina de Facebook a Trupei Arcadia.

Apăsați aici pentru a citi regulamentul de participare.