Îți propunem un exercițiu de imaginație, o călătorie în timp. Ești doar tu și o valiză, în Oradea secolului trecut. Unde te cazezi? Îți prezentăm astăzi un hotel emblematic al Oradiei de ieri și de azi, o clădire reprezenativă pentru stilul Art Nouveau: Hotelul Astoria.
Știai că…?
- Lucrările la Palatul Sztarill au demarat în anul 1902, când arhitectul Ferenc Sztarill decide să construiască o casă de raport cu două etaje, unde urmau să se afle apartamente de închiriat, și o cafenea la parter.
- Ritmurile prezente pe fațadă, liniile curbe și delicatețea motivelor florale înscriu clădirea în rândul capodoperelor Art Nouveau din Oradea.
- La parter a funcționat cafeneaua EMKE, care a devenit în scurt timp preferata intelectualilor acelor timpuri, deși concurența era mare. După terminarea spectacolelor de teatru, lumea bună a orașului venea la EMKE pentru a savura preparatele și băuturile selecte, totul pe acordurile diafane de vioară, care completau atmosfera distinsă.
- Poeții Ady Endre, Octavian Goga sau Zaharia Stancu au trecut adesea pragul celebrei cafenele.
- Clădirea a fost transformată în hotel abia în anul 1930, dar activitatea sa a fost sistată după Al Doilea Război Mondial, iar încăperile au redevenit locuințe de închiriat, iar spațiul ocupat de cafenea a devenit magazin de mercerie, apoi sală de expoziții.
- Mobilierul emana și el spiritul pur al curentului Art Nouveau, dar la redeschiderea hotelului, în 1975, acesta nu a mai fost păstrat.
- Și spațiul de la parter a redevenit cafenea odată cu redeschiderea hotelului, dar una mult mai accesibilă și mai puțin pretențioasă în ceea ce privește clientela.
- Sălile vechii cafenele aveau galerii curbate, interiorul era decorat cu lambriuri din lemn și cu oglinzi, iar tavanul parterului și cel al mezaninului păstrează până astăzi stucaturile cu motive florale specifice curentului secession.