Un loc – o pianină – un zâmbet
Agitația și forfota străzilor pietonale și a bulevardelor sunt lăsate în urmă. Aici, în acest loc transformat cu pasiune de un singur om, totul pare desprins din altă lume. Oamenii nu se mai grăbesc, agitația cade undeva în uitare, în timp ce copii, cu râsetele lor, te poartă pe brațe spre inocență. Dar acest loc mai are ceva unic, ceva care te face să te oprești, să privești în jurul tău, dar mai ales să asculți. Printre flori, ascunsă într-un foișor se află o pianină. De acolo vine magia! Din acel loc răzbat sunete, acel loc se transformă într-o scenă pe care „urcă” oameni simpli, o scenă care nu cere o ținută de gală, ea cere doar un minut, o secundă, un zâmbet.
Te oprești, asculți și admiri. Admiri fiecare notă muzicală scoasă de corzile pianinei, admiri uneori maestria celui care apasă clapele îngălbenite de timp, sau zâmbești la stângăcia celui care dă voce instrumentului. Indiferent de reacție, ea există, ea te face să ieși din agitația sau rutina în care, poate, te afli, te face să întârzi la o întâlnire, te face să pierzi tramvaiul, dar cu toate astea nu regreți. Nu o faci pentru că din acel moment porți cu tine o dorință, aceea de a reveni, de a te opri pentru mai mult timp data viitoare, de a deveni spectator la concertul neprogramat, de a te bucura de tot ce există în jurul tău în acel loc; de flori, de băncile colorate, de oameni, de vânt, de copaci.
Orașul continuă cu muzica lui obișnuită născută din mișcare în timp ce pianina continuă să nască admirație, să răpească timp și să fure un zâmbet. Ea așteaptă să fie atinsă de mâini iscusite, ea așteptă să cânte, dar mai ales, ea așteaptă să fie ascultată printre flori și râsete. Pianina aducătoare de zâmbete se adăpostește la umbra copacilor din Parcul Libertății.
Articol realizat de: Sebastian Ferchi
Fotografie reprezentativă: Silviu Filip
