Un artist italian cântă despre Oradea!

de |

Ghicitoare: Ce au în comun piesele „New York, New York” a lui Frank Sinatra și  „Budapest”, cunoscuta melodie a lui George Ezra?

Răspuns: Ambele evocă orașe celebre. Nu-i așa că ți-ar plăcea să existe o melodie cu refrenul „Oradea, Oradea”?

 

Știai că și Oradea a devenit subiectul unei melodii?

Da, ea chiar există. Piesa se numește „Oradea” și îi aparține artistului italian Ivan Romano. Te invit să descoperi povestea din spatele melodiei!

 

Cine este Ivan Romano?

Născut la Benevento, în 1974, Ivan Romano este un cantautor care a compus peste 170 de melodii folk și rock psihedelic. La vârsta de zece ani, își descoperă pasiunea pentru muzică și se apropie de chitară. La 14 ani ia naștere prima sa formație. Albumele care îi poartă semnătura, dar și turneele de promovare scot la iveală un artist complet.

De ce Oradea?

În descrierea piesei, pe canalul oficial de YouTube al artistului, aflăm cum a ajuns Oradea să-i servească drept sursă de inspirație. Acesta descrie Oradea ca fiind un superb oraș din România, care a fost devastat de războaie fără sens. În cele din urmă, oamenii cu un dezvoltat simț civic au reușit să-l readucă la viață și să-i redea frumusețea de odinioară.

Versurile vorbesc despre o „noapte de distrugeri la Oradea”, despre invaziile tătare și mongole, despre focurile care distrug frumoasa cetate orădeană, dar și despre cum Crișul Repede devine martorul celor relatate, fiind amintită și dinastia Arpadienilor, ca trimitere la faptul că aici își dorm somnul de veci șapte capete încoronate. Totul ia o turnură optimistă, fiind descris orașul de astăzi: cu flori de toate culorile care împodobesc centrul, bisericile, sinagogile și teatrele de vizitat, copiii care aleargă veseli pe străzi, fiind apreciat spiritul balcanic care domnește peste oamenii (ospitalitatea, culorile, ritmul vieții) și cultura marii cetăți Varadinum a Transilvaniei. Ritmul vesel, jucăuș, cu influențe balcanice trădează finalul fericit al epopeei orădene.

Piesa este disponibilă pe YouTube, fiind inclusă și pe albumul „L’arte e la musica”, considerat unul dintre cele mai bune ale artistului, fiind lansat în decembrie 2018.