TOTUL DESPRE DADA (ism)

de |

Calendarul cultural al anului 2016 este definit de sărbătorirea centenarului mișcării artistice DADA. În onoarea unei asemenea eveniment important s-au organizat o mulțime de manifestări culturale atât la nivel naţional, cât şi internațional, pornind de la expoziții, colocvii academice, tipărituri festive, până la spectacole de teatru, reeditări şi reuniuni omagiale.

Teatrul Regina Maria se alătură acestei inițiative aniversare şi vă invită la premiera spectacolului „CABARETUL DADA” de Matei Vişniec, regia Anca Bradu, duminică 23 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, dar vine şi cu o propunere puţin mai îndrăzneaţă: un concurs de creaţie în stil dadaist, pentru că TOŢI SUNTEM PUŢIN DADA! Însă, înainte de toate să descoperim încet, încet ce înseamnă Dada:

Mișcarea culturală Dada este un curent nonconformist şi anarhic, îndreptat împotriva rutinei în gândire şi artă, împotriva burgheziei şi a intereselor expansioniste ale statelor, care a luat fiinţă la 6 februarie 1916, în Zürich – Elveţia. A apărut ca reacţie împotriva primei conflagraţii mondiale şi împotriva naţionalismului care a definit epoca. Contextul instabil al epocii, a determinat un număr mare de artişti, scriitori şi intelectuali – în special de naţionalitate franceză şi germană – să se refugieze în Elveţia, ţară care şi-a păstrat neutralitatea. Această conjunctură a făcut posibilă întâlnirea la Zürich a unui grup de tineri intelectuali, care au pus bazele Cabaretului Voltaire, un centru de experimentare artistică. Iniţiatorul cabaretului a fost Hugo Ball, împreună cu soţia sa Emmy Henning, cărora li s-au alăturat Tristan Tzara, Marcel Iancu/Janco, Hans Arp, Richard Hülsenbeck, Sophie Taeuber-Arp, Hans Richter. Spectacolele susţinute pe scena cabaretului erau variate şi includeau reprezentaţii muzicale, teatrale şi literare.

StOp! Şi mâine e o zi!