Sumă record atrasă de Oradea din fondurile europene, în 2017

de |

Sumă record atrasă de Oradea din fondurile europene.

Oradea deține recordul celor mai mulți bani europeni atrași anul trecut, dintre reședințele de județ din România. În 2017, Oradea a accesat o sumă record de 14,3 milioane din fondurile europene. Conform datelor Direcției pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale, orașele reședință de județ din România au atras anul trecut fonduri europene cu o valoare de 16,7 milioane de euro. Orașul străbătut de Crișul Repede a obținut 86% din acest total.

Suma este mult mai mare față de sumele pe care au reușit alte reședințe de județ din țară să le atragă. Pe locul 2 în top, se situează Giurgiu, cu 820.000 de euro, oraș urmat de Constanța care a accesat 800.000 de euro.

Potrivit declarațiilor edililor, Primăria Municipiului Oradea lucrează cu propria echipă de specialiști pentru accesarea fondurilor europene. Astfel, proiectele cu mult timp înainte ca liniile de finanțare să fie deschise.

„Perioada de maturizare a unui proiect poate pleca de la câteva luni la câțiva ani. De aceea e foarte important ca ele să fie pregătite din timp”, a declarat directorul Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională din Primăria Oradea. (sursă: digi24.ro)

Fotografie: instagram.com/sarapuk/