Salvarea Sinagogii Hinech Neorim

de |

Ieri, 28 iulie 2016, în cadrul ședinței Consiliului Local s-a adus în discuție și preluarea în administrare a imobilului Sinagoga Ortodoxă Hinech Neorim de către Direcția Patrimoniu Imobiliar.

Situată pe strada Primăriei, numărul 25, Sinagoga Hinech Neorim aparține Comunității Evreilor din Oradea care a solicitat administrației locale să preia în administrare monumentul după ce contractul încheiat în anul 2010 între Federația Comunităților Evreiești din România – Comunitatea Evreilor Oradea și Muzeul Țării Crișurilor a fost denunțat, nefiind suficiente fondurile alocate de către ambasada SUA pentru lucrările de renovare. Totuși, o parte din demersuri au fost realizate, încadrându-se în suma de 129.000 de dolari.

Astfel, s-a propus aprobarea încheierii unui contract de administrare între Comunitatea Evreilor din Oradea și Municipiului Oradea – Direcția Patrimoniului Imobiliar. Noua funcțiune a monumentului va fi aceea de Muzeu al comunității evreiești, dorindu-se în același timp și introducerea clădirii „în circuitul turistic, precum şi valorificarea din punct de vedere cultural a unui obiectiv de arhitectură reprezentativ pentru oraş”. Toată această colaborare se dorește a se întinde pe o perioadă de 30 de ani, accesându-se fonduri nerambusabile pentru reabilitarea și reconversia funcțională a imobilului.

„Construcţia Sinagogii Ortodoxe a început în anul 1930, după planurile întocmite de arhitectul Löbl Ferenc încă din 1910. Acesta a fost ultimul templu mozaic ridicat în Oradea. În ciuda dimensiunilor sale mici, sinagoga are farmecul ei. Construită pe un plan rectangular, clădirea este decorată cu patru coloane spiralate, la colţuri. Intrarea centrală este destinată bărbaţilor, fiind încadrată de o parte şi de alta de ferestre ovale. Această sinagogă este unică şi prin faptul că pereţii sunt tip „vapor”, având formă de valuri. Conform ritualului iudaic, femeile intră în sinagogă prin lateral. Sinagoga are 450 de locuri, din care 300 pentru bărbaţi, în naos, şi 150 pentru femei, în balcoanele laterale şi în cel central” – informații preluate de AICI.

Sursă foto AICI.