Dragi bihoreni, lansăm o nouă provocare! Aceasta se adresează tuturor iubitorilor artei culinare (amatori sau profesioniști) și am intitulat-o: Cămara bihorenilor.
De ce Cămara bihorenilor? Pentru că știm că acest spațiu „protejat” găzduiește multe alimente care, combinate, cu ajutorul bucătarului bineînțeles, se pot transformă în preparate de neegalat. Mai cunoaștem faptul că gustul mâncării gătite acasă este special în primul rând deoarece conține ingrediente magice precum: dragostea, răbdarea, gândul că se gătește pentru persoanele dragi sau, de ce nu, pentru tine.
Și chiar dacă vremurile s-au mai schimbat, iar gătitul nu mai reprezintă neapărat o prioritate, existând modalități diverse din care putem alege pentru a ne hrăni, dorim să vă stârnim imaginația și să vă facem cunoscută rețeta preferată prin intermediul platformei noastre, www.ghidlocal.com/oradea, secțiunea: Cămara din Ardeal.
Regulamentul este foarte simplu:
- Trimite-ne prin e-mail ([email protected]) sau scrie-ne pe pagina noastră de facebook, în privat, toate detaliile necesare pentru rețetă: ingrediente, gramaj, mod de preparare, numele, prenumele, dacă se dorește și o poveste frumoasă care te leagă de rețeta aleasă;
- Dacă este cu putință, nu este obligatoriu, trimite-ne și fotografii cu rețeta aleasă și/sau cu tine.
Foarte important! Rețetele să nu fie copiate de pe internet, ci din caietul propriu de bucate. Încurajăm rețetele personalizate.
Toți participanții își vor putea vedea rețetele publicate pe site-ul www.ghidlocal.com/oradea, secțiunea Cămara din Ardeal. Ne rezervăm dreptul de a selecta cele mai bune prezentări. Provocarea Cămara bihorenilor nu are o dată limită, se pot trimite rețete pe tot parcursul anului.
Sursă foto AICI