Proiect pentru realizarea unui centru de cartier în Ioşia

de |

Proiect pentru realizarea unui centru de cartier în Ioşia

Proiectul pentru relizarea unui centru de cartier în Ioşia este intitulat Amenajarea zonei pietonale din Str. Alexandru Cazaban, Municipiul Oradea. Acesta cuprinde zonele între Biserica „Sfântul Duh Mângâietorul”, Sala Sporturilor „Antonio Alexe”, Casa Tineretului și Calea Alexandru Cazaban.

Se doreşte realizeare unui spaţiu  de calitate, care să ofere o atmosferă relaxantă, plăcută pentru adulți și copii.

Suprafața de teren cuprinsă în proiect este de aproximativ 10.400 m2.

Viceprimarul Florin Birta a declarat că „440 mp vor fi pavați cu piatră cubică, fiind un carosabil ocazional, 5745 mp vor fi pavați cu granit, fiind o platformă pietonală accesibilă tuturor cetățenilor din acea zonă și nu numai, iar aproximativ 1830 mp vor fi destinați spațiilor verzi”.

Vor fi plantați aproximativ 25 de platani de dimensiuni mari, peste 700 de plante perene și 1500 mp de gazon rulou. Va funcționa și o fântână arteziană la nivelul solului, iar iluminatul din piațeta pietonală va fi de tip LED. De asemnea, vor fi instalate bănci, şi suporturi pentru parcarea biciletelor.

 

Valoarea totală a investiției este de 15.334.701,86 RON (TVA inclus). Durata de realizare presupune 15 luni.

viceprimarul a mai spus în cadrul şedinţei că se estimează începerea lucrărilor la finalul anului. Finalizarea lucrărilor din cadrul acestui proiect este prevăzută pe sfârșitul anului 2019.

Sursă info: oradea.ro